Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Sarmis Holding 4 SarL și Lightspan Management LTD intenționează să preia MG TEC Industry SRL.
Sarmis Holding 4 SarL este un vehicul investițional deținut de Sarmis Capital Partners Fund I SCSp, fond de investiții din Luxemburg.
Lightspan Management LTD din Cipru este un vehicul investițional utilizat în scopul realizării acestei tranzacții.
MG TEC Industry SRL își desfășoară activitatea în sectorul producției și comercializării hârtiei igienico-sanitare în role mari și a produselor finite igienico-sanitare din hârtie.
În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.
Be the first to comment