Consiliul Concurenței a câștigat procesul cu Roche România

Bogdan Chirițoiu. FOTO Consiliul Concurenței

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat definitiv încălcarea Legii Concurenţei de către Roche România SRL, care a abuzat de poziţia sa dominantă pe piața unor produse oncologice din România.

Autoritatea de concurență a sancţionat, în anul 2019, compania farmaceutică Roche România SRL cu amenzi în valoare totală de 44,168 milioane lei (9,47 milioane euro) pentru adoptarea unei strategii menite să elimine concurența la licitațiile publice pentru medicamentele care conțin rituximab, trastuzumab, cu scopul de a întârzia intrarea pe piață a unor medicamente biosimilare.

Astfel, Roche a vândut medicamentele ce conțineau Rituximab și Trastuzumab către distribuitorii parteneri, care i-au fost și concurenți la licitații, dar prețul oferit acestora a fost mai mare decât prețul său de ofertare la licitațiile publice. În felul acesta, Roche și-a eliminat concurența la licitații, deoarece distribuitorii nu au putut participa în cadrul acestor proceduri în condiții rezonabile, care să le asigure desfășurarea activității în mod eficient (profitabil).

Roche a contestat decizia de sancționare, dar atât prima instanță (Curtea de Apel București), cât și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins acțiunea companiei farmaceutice ca fiind neîntemeiată.

Roche a mai fost sancționată pentru că, în aceeași perioadă, 2017 – 2019, a implementat o strategie pentru a împiedica vânzările de medicamente concurente, mai ieftine, care conţin substanţa activă Erlotinib. Din strategia Roche au făcut parte direcționarea pacienților către propriul produs, mai scump, Tarceva, prin cardul de pacient Roche și call center-ul Roche, și acoperirea diferenței de preț ce ar fi trebuit plătită de către pacienţi la achiziţia Tarceva, pentru ca aceștia să nu cumpere un alt medicament similar.

Și în acest caz, Roche a contestat la Curtea de Apel Bucuresți, dar instanța a menținut decizia Consiliului Concurenței. Compania a înaintat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*