Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piața echipamentelor medicale de tipul ecografelor

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere între companiile Esaote Spa Italia, Camed Medical Systems Gmbh Germania, BMS Ultraschall Germania și DTL Medical SRL România, pentru a limita comercializarea echipamentelor de ultrasonografie (ecografe) marca Esaote pe teritoriul României.

Practic, autoritatea de concurență are indicii că furnizorul Esaote Spa și distribuitorii Camed Medical Systems Gmbh, BMS Ultraschall și DTL Medical SRL au acționat în sensul limitării importului de ecografe marca Esaote, cu scopul de a bloca participarea altor concurenți la proceduri de achiziție publică, pe teritoriul României.

În cadrul investigaţiei, au fost efectuate simultan inspecţii inopinate atât în România, cât şi în Italia şi în Germania. Autorităţile de concurenţă din cele două state au efectuat inspecţii la sediile companiilor Esaote Spa din Italia şi ale Camed Medical Systems Gmbh și BMS Ultraschall din Germania, în condiţiile legale din aceste ţări, la solicitarea Consiliului Concurenţei din România, iar inspectorii români de concurenţă au asistat la desfăşurarea acestora.

Atât în Germania cât şi în România, inspecţiile inopinate sunt autorizate prin mandat judecătoresc şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.

Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Documentele ridicate de către autoritățile de concurență din Germania și Italia vor fi transmise spre analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*