Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Adler Pelzer Holding GmbH achiziţionează divizia de sisteme acustice și capitonaje moi aparţinând Faurecia Automotive Holdings S.A.S.
Grupul Adler Pelzer dezvoltă, produce și furnizează sisteme pentru confortul acustic și termic al vehiculelor, specializat în mod deosebit în sectorul automobilelor. Grupul Adler Pezler este prezent în România prin subsidiara Adler Pelzer Automotive Romania S.R.L care are ca obiect de activitate principal fabricarea de piese şi accesorii pentru autovehicule.
Grupul Faurecia este un furnizor global în industria automobilelor, producând sisteme pentru numeroase aplicații în domeniul auto, pentru scaune/banchete auto, dispozitive electronice și sisteme complete pentru interiorul auto. Grupul Faurecia desfăşoară activităţi pe piața românescă prin intermediul Faurecia Romania SRL, companie specializată în producerea de componente interioare pentru vehicule, scaune auto și mobilitate curată,
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei.
Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Be the first to comment