Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Max Bau Materiale S.R.L. intenționează să preia societatea Dragmat S.R.L.
Max Bau Materiale S.R.L. face parte din grupul Telemos Capital și are ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare.
Dragmat S.R.L. din Buzău activează, de asemenea, în domeniul distribuției de materiale de construcții.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această operațiune în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.521.087 lei (aproximativ 521.000 euro) șase companii pentru trucarea unor licitații organizate de Societatea Complexul Energetic Oltenia SA şi Centrala Electrică de Termoficare Govora SA, […]
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care grupul Wendel, prin intermediul Constantia Flexibles International GmbH, preia compania Propak Ambalaj Üretim ve Pazarlama A.S., Turcia. Wendel este un grup de investiții ce deține un portofoliu de […]
Într-un studiu demarat de Storia.ro în decembrie 2022, 53% dintre respondenți (utilizatori OLX și Storia.ro) au declarat că principala dificultate în cazul unei achiziții imobiliare o reprezintă creșterile de preț apărute în cazul locuințelor, ratelor […]
Be the first to comment