Consiliul Concurenței analizează preluarea Tremend Software Consulting S.R.L. de către Publicis Groupe Holdings B.V.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. FOTO Consiliul Concurenței.

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Publicis Groupe Holdings B.V. intenționează să preia compania Tremend Software Consulting S.R.L. și, indirect, filialele sale, Sixty Four Eights Group LLC (SUA) și Tremend Benelux S.A. (Marele Ducat al Luxemburgului).

Publicis Groupe Holdings B.V. este parte a Grupului Publicis, specializat în publicitate (advertising), media, transformare digitală de business și date. În România, Grupul Publicis controlează mai multe companii din sectorul serviciilor de marketing și comunicare.

Tremend Software Consulting S.R.L. este specializată în dezvoltarea de software orientat către client, personalizat în funcție de cerințele acestora. Tremend Software Consulting S.R.L. furnizează soluții IT pentru clienți din sectoare diverse (servicii financiare, retail, bunuri de consum și industria manufacturieră, tehnologie și telecomunicații, sectorul public și e-Learning).

Cele două filiale ale Tremend Software Consulting S.R.L., Sixty Four Eights Group LLC (SUA) și Tremend Benelux S.A. din Marele Ducat al Luxemburgului, oferă servicii de dezvoltare software și design al sistemelor informatice, respectiv servicii de realizare de software la comandă.

În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței. Autoritatea de concurență va evalua operațiunea în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*