Aeroportul din Tulcea are bani de cheltuit, cu toate că nu produce aproape nimic. Consiliul Județean Tulcea este instituția care pompează fonduri în Regia Autonomă “Aeroportul Delta Dunării”. Ultima mare investiție este menită să deblocheze accesul aeronavelor mai mari de 2 persoane pe acest aeroport.
De menționat este și faptul că Regia a avut un capital negativ în 2020: 367.342 lei sub zero și pierderi de 97.367 lei. Aceste cifre se datorează și faptului că în 2020 doar 30 de pasageri au călcat pe pistă, iar în 2021 niciunul nu și-a făcut apariția.
Zona este ofertantă turistic. Delta Dunării, ecosistem unic în Europa nu a reușit însă să atragă turiști străini sau români pe calea aerului.
Consiliul Județean Tulcea a deschis licitațiile internaționale pentru cursele aeriene încă din 2019, dar nicio companie nu a dorit să folosească acest aeroport. La vremea respectivă, președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu spunea că își dorește șase destinații internaționale.
“Sunt deschise licitații pentru o rută pentru Italia, două pentru Spania și câte una pentru Germania, Franța și Marea Britanie. S-au purtat deja discuții cu Air Turkish care și-a arătat interesul de a lucra cu noi, urmează discuții cu TAROM și cu alți mari operatori. Fie ca anul 2019 să fie cu adevărat anul realizărilor proiectelor importante pentru toți tulcenii, să încununeze toate eforturile noastre de a le aduce în diferite etape de execuție. Valoarea totală a proiectului este de 70.457.814,42 lei (inclusiv TVA)”, a declarat, în 2019, Horia Teodorescu, președintele Consiliului județean Tulcea, citat de publicația TLnews.
Contracte de 8 milioane lei cu firme din Timișoara
În luna aprilie 2021, Aeroportul a atribuit un contract de 2,51 milioane lei companiei DMV AVIATECH SRL din Timișoara. Banii au fost cheltuiți pentru autovehicule de degivrare pentru aeronave, pentru pistă și echipamente de deszăpezire.
În decembrie 2020, un alt contract în valoare de 4,83 milioane lei era oferit unei firme din Timișoara pentru echipamente similare. De această dată, Active Service Maintenance SRL și o firmă din Germania erau marii câștigători.
Siguranța pasagerilor (care nu există) a costat 8 milioane Euro
Cel mai mare contract din anul pandemiei a fost unul de 38.873.156 lei semnat de Aeroportul Delta Dunării cu Tass Infra Logistic SRL din județul Botoșani. Lucrările au constat în construirea unei remize pentru acomodarea optimă a autovehiculelor cu gabarit mare, precum și spații necesare pentru echipamentele aeroportuare de deservire a aeronavelor.
În plus, s-au amenajat benzile aferente suprafețelor de mișcare și un drum perimetral de securitate în incinta aeroportului, completat de un sistem de supraveghere pentru creșterea siguranței traficului aerian, cu funcția de monitorizare a operațiunilor aeriene și deservire la sol a aeronavelor. De asemenea, luna aceasta va fi depus un nou proiect european pentru extinderea terminalului de pasageri, pentru a spori capacitatea de operare a aeronavelor.
Directorul General al Aeroportului, Stoian Vâlcu, a fost în paralel și membru în consiliul de administrație al Companiei de Apă din Tulcea. Tânărul pensionar a încasat în 2020 o pensie de 42.000 lei, dar și o îndemnizație de 28.080 lei de la Aquaserv SA. Sumele au fost completate cu îndemnizația de “Director provizoriu” la Aeroport (cum el însuși se descrie în CV), care s-a ridicat la 109.512 lei.
El este și vicepreședintele organizației județene a PSD Tulcea, adică subordonatul direct al lui Teodorescu pe linie de partid.
Vâlcu recunoaște că fără ajutorul lui Horia Teodorescu nu ar fi reușit.
“Vreau să subliniez că fără sprijinul Consiliului Județean și, personal, al domnului președinte Horia Teodorescu, cred că greu ne-am fi descurcat. Cu această ocazie vreau să îi mulțumesc pentru încrederea care a avut-o în conducerea aeroportului, cât și pentru implicarea în rezolvarea acestor probleme. Îi mulțumesc în special pentru realizarea acestui instrument de investiții ITI Delta Dunării și iată că se văd rezultatele acestui program unic în România, prin care s-au realizat numeroase obiective, printre care și cele ale aeroportului. Acum se văd rezultatele acestei idei geniale”, a declarat directorul general al Regiei Autonome Aeroportul “Delta Dunării” Tulcea, Stoian Vâlcu.
Horia Teodorescu a participat pe 10 iunie la inaugurarea obiectivelor plătite cu 8 milioane euro.
“A fost o luptă mare de conștientizare a potențialului deținut de județul Tulcea din punct de vedere turistic și economic. Vreau să îi mulțumesc domnului director pentru modul cum s-a implicat și a promovat aceste proiecte, mulțumesc aparatului Ministerului Transporturilor, care a înțeles importanța demersurilor noastre, prin care dezvoltăm nu doar județul Tulcea, ci Dobrogea, România în general”, a apreciat Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Be the first to comment