Cseke Attila: “Am semnat contractele de execuție pentru încă 7 creșe noi”

Cseke Attila. FOTO Guvernul României

Am semnat contractele de execuție pentru încă 7 creșe moderne și eficientizate energetic, a căror valoare totală este de 99.325.306 lei – a anunțat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.

Astfel, în Suceava și Râmnicu Vâlcea, va fi construită câte o creșă mare, în Beiuș, Fălticeni și Râmnicu Vâlcea vor fi creșe medii, în timp ce Reșița și Ploiești vor beneficia de câte o creșă mică.

Cele 7 creșe li se alătură celorlalte 15 ale căror contracte au fost semnate săptămâna trecută, a subliniat ministrul.

Obiectivele sunt incluse în Programul național de construire de creșe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și vor beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivități, bucătărie și spălătorie proprie, cabinet medical, spații administrative, spațiu de joacă amplu, în aer liber, precum și panouri solare pentru un aport de energie din surse regenerabile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*