Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației realizează plăți, aferente lunii septembrie, în valoare de 11.695.275,34 lei, pentru 5 obiective de investiții din municipiile Oradea, Sibiu și Vatra Dornei, finanțate prin Programul Termoficare.
“Este nevoie urgentă de investiții în modernizarea rețelelor de distribuție a energiei termice și a apei calde menajere. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțează aceste investiții”, a precizat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.
În total, până în prezent, MDLPA a decontat 23.289.589,73 de lei pentru cele 5 obiective de investiții care vizează modernizarea rețelelor de distribuție a energiei termice, reabilitarea rețelelor de distribuție a apei calde menajere și pentru reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu căldură în municipiile Oradea, Sibiu și Vatra Dornei.
La nivelul MDLPA, se derulează Programul Termoficare, aprobat prin OUG 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor, care se implementează în perioada 2019-2027.
Finanţarea Programului Termoficare se realizează din următoarele surse:
- a) sume din transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei;
- b) sume din transferuri din bugetul Fondului pentru mediu, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei;
- c) sume din bugetele locale.
Cota de cofinanţare din bugetul MDLPA este de maximum 85% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, iar contribuţia de la bugetul local va fi de minimum 15%.
Be the first to comment