Cum pot fermierii români să-și protejeze culturile de porumb pentru sămânță împotriva riscurilor atmosferice 

FOTO June Com

Agra Asigurări, compania specializată în domeniul asigurărilor agricole, anunță lansarea unui nou produs de asigurare dedicat fermierilor care vor să-și asigure cultura de porumb pentru sămânță împotriva riscurilor atmosferice.

România este unul dintre cei mai mari producători de porumb din Uniunea Europeană, iar exportul este efectuat atât în țările din Uniune, cât și în afara ei. Datele Comisiei Europene arată că exporturile de porumb ale UE aproape s-au dublat, ajungând la 5.994 milioane de tone în sezonul 2021-2022. La acest capitol, România este lider incontestabil în UE în condițiile în care a exportat 4.298 milioane de tone de porumb, adică peste 71% din totalul de 5.994 milioane de tone de porumb exportate.

În plus, datele INS din 2021 arată că suprafața cultivată cu porumb în România reprezintă 47.3% din suprafața cultivată cu cereale. Aproximativ 21.000 hectare sunt cultivate cu loturi semincere pentru producerea de porumb sămânță. Ponderea cea mai mare ca și suprafață în cazul loturilor semincere la cultura de porumb o deține județul Brăila, cu 12.244 ha, ceea ce reprezintă 40% din suprafața cultivată la nivel național.

În managementul riscului, la nivelul unei exploatații, asigurarea culturilor este unul dintre instrumentele care pot fi folosite cu succes în combaterea efectelor produse de riscurile atmosferice extreme asupra culturilor agricole. Începând cu primăvara anului 2023, compania Agra Asigurari a lansat un produs nou de asigurare pe piața din România, dedicat cultivatorilor de loturi semincere pentru producere porumb sămânță. În cadrul acestui produs de asigurare, în funcție de tehnologia aplicată de fiecare producător de sămânță, riscurile atmosferice își fac apariția putând să producă daune ireversibile loturilor semincere de la semănat, răsărirea plantelor pe întreaga perioadă de vegetație și până la recoltat.

„Acest produs nou de asigurare este unic pe piaţa din România, întrucât asigură una dintre culturile importante în ecosistemul agricol împotriva unui număr complex de riscuri. Fenomenele meteorologice extreme au afectat în anii precedenți cultura de porumb în timpul perioadei de vegetație, tocmai de aceea, ne-am propus să investim în extinderea portofoliului nostru de produse pentru a-i sprijini pe fermieri să-și protejeze culturile şi munca depusă de-a lungul anului agricol”, a declarat Adrian-Horia Lupu, Director General Agra Asigurări.

De asemenea, în fazele premergătoare semănatului, începând cu germinația boabelor și până la răsărirea primelor plante, ploaia torențială împreună cu vântul puternic, pot produce o serie de daune ireversibile culturii. Spre exemplu, precipitațiile abundente pot duce la formarea unei cruste la nivelul solului, împiedicând răsărirea plantelor și ducând inclusiv la asfixierea și moartea acestora. În aceste cazuri se poate interveni cu lucrări la nivelul solului pentru distrugerea stratului de crustă, dar acestea pot duce la dezrădăcinare sau chiar ruperea plantelor tinere. Despăgubirile acordate în cazul culturii Porumb sămânță în aceste faze de vegetație pot ajunge până la 20% din suma asigurată per hectar, limita fiind 3.000 Ron/ha cu condiția ca suprafețele despăgubite sa fie reîntoarse.

În perioada activă de vegetație, de la formarea primelor frunze și până la formarea paniculului, riscurile atmosferice precum grindina, furtuna, ploaia torențială, pot afecta cultura în diverse grade de dăunare prin pierderea de masă foliară, retezări, dezrădăcinarea sau ruperea plantelor, fiecare în parte ducând la pierderi de producție sau chiar distrugerea în totalitate a culturii. Mai târziu, în perioada de castrare și polenizare, fenomenele meteorologice extrem pot duce la daune majore prin culcarea sau ruperea plantelor și, implicit, la impurificarea parțială sau totală a lotului. Despăgubirile acordate în cazul culturii Porumb sămânță, în perioadele menționate mai sus, pot să atinge până la aproximativ 55% din suma asigurată aleasă, în funcție de faza de vegetație, gradul de afectare al culturii și riscurile care au produs dauna.

„Porumbul pentru sămânță” este un produs de asigurare complex, menit să vină în sprijinul fermierilor români în lupta cu multiplele riscuri care le pot afecta culturile agricole. Informațiile despre subscriere, condițiile de acoperire și despăgubiri pot fi găsite pe pagina companiei, la secțiunea produse.

Încă de la intrarea pe piața locală, asigurătorul agricol a introdus un proces digitalizat, ce vizează reducerea documentelor în format fizic. Astfel, fermierii se pot înrola online în Portalul Agra Asigurări și beneficiază de servicii cu o birocrație minimă, de la emiterea ofertelor de asigurare și a polițelor în format electronic, până la avizarea daunelor și plata despăgubirilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*