Cum va ajunge “România Neutră” climatic până în 2050? Anul acesta, țara noastră trebuie să reducă emisiile de CO2 din sectorul deșeurilor cu 20%

Cosmin Monda. FOTO Clean Recycle

România trebuie să reducă cu 20% cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră (GES), provenită din sectorul deșeurilor, până în 2025, comparativ cu valorile din 2019, potrivit planului național “România Neutră”. Obiectivul final este atingerea neutralității climatice până în 2050, adică reducerea cu 99% a emisiilor nete provenite din toate industriile.

În sectorul deșeurilor, în perioada 1990 – 2019, nivelul emisiilor de CO2 a crescut în mod constant cu aproape 17%. Ulterior însă, el a intrat pe un trend descendent, previziunea fiind ca, până în 2025, să scadă cu 3% față de valoarea de acum 34 de ani.

Țintele cresc însă până în 2050, când emisiile nete ar trebui să fie mai mici cu 73% față de anul 1990, anul de referință al statelor membre.

Angajamentele au fost asumate de țara noastră ca urmare a semnării Acordului de la Paris în anul 2016, alături de restul țărilor membre ale Uniunii Europene. Fiecare stat are obligația de a elabora și implementa o strategie pe cel puțin 30 de ani, privind reducerea emisiilor de gaze din toate sectoarele, inclusiv cel al deșeurilor.

Potrivit ultimelor cifre ale Parlamentului European, România ocupă locul 10 în UE într-un top al țărilor membre cu cele mai mari emisii de GES, cu peste 112 de mii de kilotone de emisii CO2 în anul 2019. Primele locuri ale acestui clasament, cu emisii mai mari decât ale României, sunt ocupate de Germania, Anglia, Franța, Italia, Polonia, Spania, Olanda, Cehia și Belgia.

Din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din România, 5% provin din gestionarea ineficientă a deșeurilor.

Începând cu anul 2030, companiile vor avea obligația să valorifice o cantitate de 75% dintre deșeurile de ambalaje generate, cu 10 procente mai mult decât în prezent. De asemenea, potrivit Pactului Verde European, trebuie limitat și excesul de ambalare, iar în următorii 6 ani, toate ambalajele de pe piața Uniunii Europene trebuie să fie reutilizabile sau reciclabile, precum cele realizate din material biodegradabil, mai punctează specialiștii de la Clean Recycle.

În cazul în care România nu îndeplinește cerințele climatice, riscă amenzi și taxe de mediu mai mari impuse de Uniunea Europeană, care ar putea fi suportate tot de către companii, prin creșterea impozitelor.

„Reducerea emisiilor nete cu 3% până în 2025, comparativ cu nivelul din 1990, reprezintă o provocare majoră, deși procentul pare modest. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesară o colaborare strânsă între autorități, populație și mediul de afaceri, precum și investiții în infrastructura de gestionare eficientă a deșeurilor. Până în 2030, emisiile nete din acest sector trebuie să scadă cu 30% față de cele din 1990, ceea ce implică un angajament ferm și o viziune pe termen lung”, declară Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle.

Pentru a-și îndeplini obiectivele de mediu în sectorul deșeurilor, țara noastră a început implementarea mai multor măsuri:

10% dintre deșeurile municipale vor fi eliminate prin depozitare până în 2035;

Până în 2030, cantitatea de deșeuri municipale va fi redusă cu 10% pe cap de locuitor, comparativ cu 2017 (de exemplu, pentru deșeuri municipale solide: de la 228 kilograme pe cap de locuitor la 204 kg/cap de locuitor);

Creșterea țintelor de reciclare pentru deșeurile de ambalaje;

Până în 2030, 20% din emisiile de metan produse de deșeurile nereciclabile vor fi folosite pentru producția de energie;

Volumul de deșeuri municipale incinerate/co-incinerate va crește la 500 de mii de tone anual.

În 2023, peste 700 de companii active în România, din portofoliul Clean Recycle, au redus emisiile de CO2 prin reciclare, cu 95 de mii de tone. Acestea au pus pe piață anul trecut 135 de mii de tone de ambalaje, din care a fost valorificată o cantitate de peste 87 de mii de tone (conform obiectivului global de reciclare a deșeurilor de ambalaje în 2023, de 65%).

Până în anul 2050, România trebuie să ajungă la neutralitate climatică, adică să își reducă cu 99% emisiile nete provenite din toate industriile, potrivit strategiei naționale*.

Uniunea Europeană este al treilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, după China și Statele Unite ale Americii.

Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători de pe piața locală a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării și valorificării ambalajelor și deșeurilor din ambalaje puse pe piață de producători și importatori. Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc și pun pe piață deșeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG și retail, agribusiness, automotive, distribuție, producție industrială, farmaceutice ș.a.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*