Danubius se alătură comunității Stup a Băncii Transilvania pentru sprijinirea micilor antreprenori           

FOTO Tudor Communication

Danubius, unul dintre ei mai importanți integratori de soluții fiscale și de plată din România, devine parte a comunității Stup, un loc de dialog și conectare pentru antreprenori, prin care aceștia pot beneficia de sprijin pentru crearea și dezvoltarea de afaceri.

Stup este o inițiativă a Băncii Transilvania, menită să conecteze antreprenorii cu furnizori de servicii și produse pentru înființarea, gestionarea, managementul unei afaceri. Danubius este singurul membru al ecosistemului Stup care oferă soluții fiscale și non-fiscale. Prin această prezență, Danubius își reconfirmă  poziția și angajamentul de a sprijini micii antreprenori și inițiativele private din piață.

„Ne bucurăm să fim parte din comunitatea Stup BT, alături de parteneri care sunt, la fel ca noi, ghidați de obiective de business sănătoase, într-un loc în care se fac lururi menite să conducă înspre inovare. Prezența la Stup face parte din angajamentul nostru de a fi aproape de antreprenorii la început de drum sau în curs de dezvoltare”, a susținut Velin Ganev, Director General al Danubius.

Printre soluțiile Danubius pe care antreprenorii le pot regăsi la Stup se numără și BlueCash 50, un dispozitiv de tip all-in-one care include casă de marcat, terminal de plată cu cardul bancar și numerar, Dude pentru Android, imprimantă și cititor de coduri de bare și QR. Printre inovațiile aduse de BlueCash 50, acum la dispoziția și a antreprenorilor membri ai comunității Stup, este posibilitatea de a-și alege singuri soluția de gestiune potrivită afacerii lor, prin Danubius Store, în care pot regăsi o multitudine de aplicații menite să conducă la dezvoltarea business-urilor.

Lansarea Stup aduce laolaltă, alături de Banca Transilvania și Danubius, parteneri precum : Baselinker, DC Conta, Ebriza, eJobs, Filip & Company, Fonduri-structurale.ro, Gomag, Hosterion, The Yellow Creators, Mini CRM, MTH Digital Namirial, Prime Dash, Regina Maria, Regnet, Smartbill, Termene, ThinkOut și Weex Global. În social media, Stup este pe Instagram și pe Facebook.

Stup se află în București, pe Calea Șerban Vodă nr. 206-218, precum și online, pe www.btstup.ro.  Ca un prim pas către comunitatea Stup, este necesar un cont pe această platformă online.

„Stup este contribuția BT la creșterea comunității antreprenoriale. Va fi un loc de întâlnire, un loc al ideilor, în care se vor naște business-uri, dar și în care venim cu soluții la nevoile reale ale acestora. Ne dorim să contribuim la întărirea țesutului antreprenorial al României”, declară Ӧmer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

„Orice antreprenor găsește în Stup două lucruri importante pentru provocările de zi cu zi dintr-un business, consilierea necesară și ulterior implementarea concretă a soluției potrivite, ambele raportate la specificul afacerii sale. Iar asta salvează timp și aduce un confort al calității în alegerile făcute”, afirmă Cristina Sindile, Director General, BT Mic.

#SeFaceLaStup:

  • Este un loc în care se fac lucruri: business-uri, site-uri, magazine online, campanii de digital marketing, se francizează afaceri, se obține semnătură electronică etc.
  • Sunt înființate afaceri: oricine dorește să înceapă un business găsește la Stup tot ce are nevoie pentru a face acest pas – înregistrare la Registrul Comerțului, soluție de facturare și de contabilitate, casă de marcat etc.
  • Go online: pentru lansarea online a unei afaceri, antreprenorii beneficiază de consiliere și de implementarea soluției – site, magazin online, marketplace -, precum și de implementarea campaniilor de marketing online.
  • Soluții pentru rezolvarea unor nevoi reale pe care orice business îl are: contabilitate, facturare, marketing online, management cash-flow și analiză financiară, consultanță pe partea legală și accesare fonduri europene, servicii de recrutare și medicale pentru angajați etc.
  • Se obțin finanțări din partea BT Mic, compania de microfinanțare a Grupului Banca Transilvania.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*