Google România împreună cu Lidl România si Asociația HEM lansează campania de susținere a donării de sânge “#DateToDonate. Împreună donăm speranță”. În acest moment, donarea de sânge este într-o situație critică. Potrivit datelor furnizate de Centru de Transfuzii Sanguine București, cantitatea de sânge necesară transfuziilor și operațiilor este cu peste 25% mai mică față de perioada pre-pandemie, când era oricum insuficientă. Pentru a multiplica impactul si a diminua teama de a dona, mesajul campaniei are în centru donarea de sânge împreună cu o altă persoană apropiată.
Campania va fi promovată, pro bono, de o serie de creatori de conținut de pe YouTube, care își vor încuraja fanii și urmăritorii să doneze. Primele nume care s-au alăturat campaniei #DateToDonate sunt Denis Roabeș (solistul formației The Motans), Irina Rimes, George Buhnici, Jamila, Alex Cozma (Atenție, Cad Mere!), Cristian Presură și Mihai Alexandru Hash.
Ei vor filma mesaje de promovare a donării de sânge, în fiecare video urmând să participe o pereche de vedete, pentru a încuraja donarea împreună cu o persoană apropiată. Pentru început, ei s-au reunit într-un video de lansare a campaniei: bit.ly/2ZwmvoQ.
Google investește în campania #DateToDonate 100.000 de dolari sub forma de promovare pe YouTube. Totodată, pentru că faptele bune merită răsplătite, Lidl România va oferi primilor 5.000 de donatori cupoane de cumpărături în valoare de 100 de lei, utilizabile prin aplicația Lidl Plus, disponibilă gratuit pe Google Play și App Store. Pentru a se înscrie în campanie, donatorii trebuie să intre pe pagina dedicată a platformei n-avemsange.ro (deținută și administrată de Asociația HEM) unde trebuie să încarce o poză cu dovada donării – codul și data din carnetul de donator sau adeverința din ziua donării.
Campania #DateToDonate se desfășoară cu sprijinul GodMother, MRM, Global Records, Cat Music, Roton Music, Akasha FILM și a partenerilor media Kiss FM și Magic FM. Campania va dura până pe 15 decembrie.
„Donarea de sânge este o problemă critică în România, afectând mii de oameni care au nevoie de sânge pentru operații și transfuzii. Ne-am dorit să facem ceva pentru a încuraja oamenii să ajute cu sânge pe cei care au nevoie, iar alături de Lidl România, HEM și influencerii care au venit alături de noi sperăm să aducem cât mai mulți oameni în centrele de donare. Campania este centrată în jurul ideii de a-ți înfrânge teama, iar soluția pe care o propunem este mersul la centrul de donare împreuna cu o persoana apropiata. Avem nevoie de implicare, in aceste momente critice, când fiecare mililitru de sânge donat contează pentru persoanele aflate în suferință!”, a declarat Florin Pravai, Head of Domestic Market, Google România.
“Programul Național “N-avem SÂNGE?!” oferă în primul rând speranță. Speranța că într-o bună zi vom trăi într-o societate care prețuiește mai mult oamenii și sănătatea lor. În cei câțiva ani de când derulăm acest program am întâlnit oameni absolut minunați, dispuși să ajute și să se uite curajos la suferințele celor din jur. Această campanie, derulată alături de Lidl și Google România, este o dovadă în plus în acest sens și ne bucurăm totodată că am putut coopta de partea noastră influenceri importanți ai momentului, dispuși să sprijine donarea de sânge. Ei sunt adevărați ambasadori ai donării de sânge, #bloodfluenceri.” a declarat Marian Costache, #bloodfluencer cofondator “N-avem SÂNGE?!”, Președinte Asociația HEM.
Be the first to comment