Compania de distribuție a gazelor naturale și electricității Delgaz Grid a lansat aplicația „Programe de lucrări”, ca primă etapă de implementare a platformei online de tip SharePoint „Parteneri electricitate”, având ca obiectiv îmbunătățirea procesului de racordare și reducerea duratei acestuia,
Delgaz Grid gestionează anual realizarea a aproximativ 11.000 de branșamente electrice pentru noi consumatori, iar respectarea termenului de 90 de zile pentru proiectarea, execuția, recepția și punerea în funcțiune a instalațiilor este prioritară pentru companie.
Prin utilizarea platformei, care este operațională de la 1 iulie, durata de aprobare a programelor de lucrări se reduce de la cinci la două zile pentru majoritatea tipurilor de lucrări, realizându-se în același timp o economie de 1.750 de ore de muncă pe an. Aceasta înseamnă că resurse importante sunt degrevate și pot fi alocate suplimentar pe alte segmente de proces în scopul reducerii duratei procesului de racordare.
„Digitalizarea rețelelor de distribuție și a proceselor sunt prioritare pentru Delgaz Grid. Noua platformă răspunde atât așteptărilor viitorilor utilizatori, de reducere a duratei de acces la rețea, cât și ale contractorilor noștri, de optimizare a procesului de realizare a instalațiilor de racordare”, a declarat Cristian Secoșan, director general al Delgaz Grid.
Aplicația este dedicată celor aproximativ 250 de contractori care execută branșamente electrice și permite schimbul de date și informații între părțile implicate. Astfel, procesul de depunere a solicitării și de aprobare a programelor de lucrări este automatizat. Accesul pe platformă se face simplu și sigur, prin crearea unui cont, iar informațiile solicitate se completează în câmpuri predefinite, existând posibilitatea anexării de documente și observații.
Prin această dezvoltare, toate cele șase județe în care operează Delgaz Grid vor avea un mod de lucru unitar. Pe platformă va fi asigurată trasabilitatea solicitării, de la data depunerii, stadiul și data aprobării programelor de lucrări, iar informațiile necesare vor fi transmise automat către toate persoanele implicate în procesul de execuție și recepție a lucrărilor.
Platforma a fost dezvoltată în aproximativ șase luni, de către o echipă de proiecte Delgaz Grid, în care au fost angrenați specialiști din managementul investițiilor, exploatarea rețelelor de distribuție și dezvoltare soluții IT.
Pe lângă platforma dedicată contractorilor, deja sunt funcționale mai multe platforme și aplicații (Acces Delgaz, pentru racordarea noilor consumatori la sistemul de distribuție, platformă dedicată schimbării furnizorului, aplicații pentru programare citirii/înlocuirii contoarelor, pentru anunțarea deranjamentelor), iar în continuare analizăm digitalizarea/automatizarea și altor procese pentru creșterea calității oferite utilizatorilor sistemului de distribuție.
Be the first to comment