Elevii claselor I și a II-a din 15 școli din Călărași, Constanța, Tulcea, Brăila și Galați participă, în perioada vacanței de vară, la programul ”Deschidem școala”, inițiat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B, prin care sunt recuperate pierderile la materia Comunicare în Limba Română.
Proiectul de responsabilitate socială ”Deschidem școala” este dedicat copiilor din mediile vulnerabile care, din cauza lipsei dotărilor tehnice, nu au putut urma cursurile școlii online în timpul pandemiei.
Program în 3 direcții
”Deschidem școala” este un program educațional gândit în jurul a 3 direcții de acțiune: digitalizarea școlilor vizate, predarea materiei printr-o metodă accelerată incluzivă, consiliere psihologică personalizată.
Cele 15 școli cuprinse în proiect sunt dotate cu echipamente tehnice performante (tablă interactivă, videoproiector, laptop, sistem audio), care fac ca predarea elementelor de scriere și de citire să devină mult mai atractivă și mai eficientă pentru copiii beneficiari. Elevii primesc seturi de rechizite care să-i ajute în procesul de asimilare a informațiilor. În paralel cu învățarea materiei, cei mici vor avea parte și de consiliere psihologică, în perspectiva reducerii absenteismului și a abandonului școlar.
Instituțiile de învățământ în care se desfășoară proiectul ”Deschidem școala” sunt: Liceul Tehnologic “Duiliu Zamfirescu” din Dragalina, Școala Gimnazială nr. 1 Chiselet, Școala Gimnazială nr. 1 Frumușani – județul Călărași; Școala Gimnazială „Ion Creangă“ din Albeşti, Școala Gimnazială nr. 1 din Comana, Școala Gimnazială nr. 1 din Rasova – județul Constanța; Școala „Gheorghe Banea” din Măcin, Școala „Nifon Bălășescu”, Școala Gimnazială Mihai Bravu – județul Tulcea; școlile gimnaziale Traian, Bordei Verde și Cazasu – județul Brăila; Școala Gimnazială nr. 2 Liești, școlile gimnaziale Independența și Cavadinești – județul Galați.
„Educația este unul dintre pilonii strategici de responsabilitate socială ai Kaufland România și un domeniu în care investim anual un sfert din bugetul nostru de CSR. Misiunea noastră este să facilităm accesul la educație pentru copiii din medii defavorizate și să asigurăm resursele necesare pentru prevenirea abandonului școlar. «Deschidem școala» susține în totalitate această misiune, iar prin dedicarea profesorilor, a părinților și, nu în ultimul rând, a elevilor, proiectul demonstrează că implicarea face diferența.” – a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
O generație de elevi grav afectată
Conform statisticilor, în perioada pandemiei, 40% dintre elevii din mediile defavorizate, majoritatea din mediul rural, nu au făcut școală online. 287.000 de elevi nu au avut tablete sau alte echipamente pentru școala online, iar 237.000 de elevi nu au în continuare acces la internet. În total, s-au pierdut 300 de ore de studiu sau 120 de zile de școală.
În aceste condiții, consecințele sunt ușor de previzionat: mărirea decalajului între nivelurile de pregătire ale elevilor, cu risc de imposibilitate a recuperării; creșterea procentului analfabetismului funcțional în România (care este deja la 44%, conform testelor PISA); majorarea numărului celor care abandonează școala.
”Se știe că o pierdere școlară suferită de copii, dacă nu este recuperată la timp, se cronicizează. Iar acest fapt este și mai grav la clasele primare. Din cauza pandemiei, această generație de elevi a ratat practic startul în ceea ce ar trebui să devină cea mai frumoasă călătorie a vieții lor: școala. Educația este un domeniu prioritar pentru Asociația Plan B, de aceea credem cu tărie că proiectele de responsabilitate socială cu impact mare, cum este «Deschidem școala», lasă o amprentă în societate și împing spre evoluție. ” – a afirmat Oana Dumitriu, președintele Asociației pentru Responsabilitate Socială Plan B.
Be the first to comment