DSV Road: Cererea pentru transport de tip grupaj și servicii auxiliare crește cu peste 30% în acest an, la aproape 55 milioane euro

FOTO Confident PR

DSV Road, una dintre cele mai mari companii de transport de mărfuri din Europa, estimează o creștere de peste 30% a cererii pentru transport de tip grupaj pe rute interne și internaționale și servicii auxiliare acestuia, ceea ce va reprezenta aproximativ 55 de milioane de euro din întreaga afacere a companiei în 2023.

Transportul de tip grupaj este unul din cele mai căutate tipuri de transport, aducând peste 50% din business-ul DSV Road în România. În 2023, au crescut semnificativ atât cererea pentru acest tip de transport, cât și cererea pentru cele 16 servicii adiacente acestui mod de transport de mărfuri, cu precădere pentru servicii de livrare fixă, lift și liză, preavizare cu o zi înainte, livrare sau ridicare mărfuri la oră preferențială, livrarea de mărfuri periculoase (ADR) și asigurare cargo.

“Cererea crescută pe transportul de tip grupaj și servicii conexe este generată de mai mulți factori, printre care contextul economic și inflația ridicată, acest tip de transport ajutând companiile să optimizeze cheltuielile de transport cu până la 80%. Un alt motiv este faptul că DSV Road oferă servicii complete și flexibile, care îndeplinesc nevoile cât mai variate ale companiilor din România, cum ar fi plecările zilnice din / către România cu toate țările din Uniunea Europeană, conexiuni zilnice, timpi de tranzit bine stabiliți și livrare door to door sau terminal to door”, explică Mihai Teodorescu, Director, International Road Transport în cadrul DSV Road.

De asemenea, o parte importantă din creșterea transportului de tip grupaj este bazată pe creșterea cererii pentru servicii transport intern pentru mărfuri, între numeroase localități din România.

“Transportul intern de mărfuri, bazat preponderent pe grupaj, are cea mai accelerată creștere dintre toate serviciile DSV Road, având o creștere de 25% anul trecut, ca urmare a dezvoltării portofoliului de clienți, ajutat și de extinderea marilor lanțuri de magazine pe teritoriul României. Prin urmare, în 2023 estimăm o creștere suplimentară de 10% pentru serviciile de transport intern, care în prezent este folosit cu precădere de companii din retail, produse alimentare, automotive și electronice”, declară Cătălin Papuc, Director, Domestic Road Transport în cadrul DSV Road.

Creșterea cererii cu peste 30% pentru transportul de tip grupaj și servicii adiacente este determinată și de flexibilitatea mare oferită de transportul de tip grupaj, companiile putând importa sau exporta cantități flexibile de mărfuri, de la 10 kg până la 3.000 de kg.

Totodată, investiția în digitalizare a contribuit la dezvoltarea business-ului de grupaj, DSV Road oferind companiilor posibilitatea să urmărească în timp real, prin opțiunea track and trace, unde se află mărfurile lor pe rutele dintre România și alte țări din Europa, prin aplicația myDSV. DSV Road continuă investiția în această aplicație, în care de asemenea clienții își pot planifica rutele și pentru care își propune să fie folosită de peste 98% din clienți până la finalul anului.

Cele mai transportate mărfuri în regim grupaj sunt produse din categoria fashion, componente auto, produse de nișă, produse electro-IT, dar și alimentare și alte mărfuri perisabile. Pentru că ajută companiile să optimizeze costurile de transport, grupajul este preferat de toate tipurile de firme, mici, medii și corporate, indiferent de dimensiunea business-ului, din toate domeniile – printre care retail, ecommerce, IT&C și automotive.

România este una dintre cele mai importante piețe din regiune pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani. Astfel, pentru 2023, compania DSV Road se așteaptă la o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decât în 2021, datorită creșterii numărului de clienți și a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj și intermodal.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*