DSV Road, noua companie a grupului DSV, și-a relocat birourile într-un sediu nou după o investiție de 1 milion de euro

Sediu DSV. FOTO Confident PR

DSV România, filială a grupului danez DSV, al treilea cel mai mare furnizor global de servicii transport și logistică, anunță înființarea unei noi entități juridice – DSV Road, companie de transport intern și internațional, și relocarea acesteia într-un sediu nou, după o investiție de 1 milion de euro.

DSV Road, divizia de transport a grupului la nivel local, a fost transformată într-o entitate juridică distinctă datorită creșterii accelerate și a potențialului de business pe piața locală de transport. Astfel, până în 2024, principalele obiective DSV Road sunt atingerea cifrei de afaceri de 100 milioane de euro, mai mult cu 50% față de 2022, compania angajându-se să continue implementarea standardelor de mediu, sociale și de guvernanță sustenabilă, în toate aspectele afacerii.

“Înființarea unei noi companii este un pas firesc în evoluția grupului DSV în România și parte din strategia noastră de business, având în vedere dezvoltarea continuă accelerată din ultimii ani, atât organică, cât și prin achiziții, a celor trei divizii – DSV Road, DSV Solutions și DSV Air&Sea. Fiecare divizie își va concentra propriile resurse pe segmentul propriu și va avea echipă de management dedicată, însă în continuare vom lucra împreună, astfel încât să oferim servicii și soluții integrate și complete, iar clienții noștri să beneficieze de aceeași expertiză, consultanță profesională și o experiență deosebită în colaborarea cu DSV”, declară Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

Totodată, compania DSV Road își va reloca birourile într-un nou sediu, după o investiție de 1 milion de euro în închirierea și amenajarea spațiului. Noul sediu DSV Road se află în clădirea AFI Park 4-5 din Capitală, unde ocupă o suprafață de 1.400 mp, care poate acomoda 100 de persoane.

“Suntem încântați să anunțăm relocarea birourilor într-un nou sediu, o decizie pe care am luat-o în mod natural, ca parte importantă în strategia de dezvoltare a DSV Road. Mutarea sediului dintr-o zonă periferică a Capitalei într-o zonă apropiată de centrul orașului și cu numeroase facilități reprezintă un pilon în strategia noastră de employer branding pentru retenția angajaților și atragerea de noi membri în echipă. De altfel, pentru alegerea noului sediu am ținut cont de dorința colegilor de avea acces facil la mijloace de transport în comun, reducând astfel timpul în trafic de acasă până la birou”, punctează Mihai Teodorescu, Country Director DSV Road.

Localizat în apropiere de Universitatea Politehnica din București și de zone comerciale, beneficiind de multe opțiuni de relaxare și de petrecere a timpului liber, noul sediu DSV Road se află într-un spațiu de lucru modern, conform cu noile standarde, cu diverse facilități la birou. Echipa DSV Road numără 90 de membri, cu o vechime medie de 8-10 ani în companie și o rată de fidelizare a angajaților de peste 90%, însă compania plănuiește extinderea departamentelor de operațiuni și vânzări.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*