E.ON: Schimbarea centralei termice vechi cu una nouă cu tehnologie de condensare poate aduce o economie de până la 930 de lei pe an la factura de gaz

Schimbarea centralei termice vechi cu una nouă cu tehnologie de condensare poate aduce o economie de până la 930 de lei pe an la factura de gaz. FOTO E-on

În România, sursa principală de încălzire a locuințelor este centrala pe gaz (47%) urmată de soba pe lemne (26%) și centralele pe lemne și peleți (13%), potrivit studiilor* companiei E.ON Energie România. Dintre gospodăriile conectate la rețeaua de gaz 8 din 10 au o centrală individuală pe gaz iar dintre centralele pe gaz aflate în funcțiune circa 25% sunt mai vechi de 10 ani iar 58% nu au tehnologie de condensare.

Conform calculelor companiei, consumul unei centrale vechi pe gaz pentru încălzire și apă caldă este, în medie, de circa 12.000 kWh pe an, iar factura anuală este de 3.720 de lei. O centrală modernă cu condensare are o eficiență de 108%, care poate aduce o economie la consum de până la 30%**, adică 3.600 kWh, respectiv de 930 de lei pe an.

“Este o idee bună să schimbăm centrala veche cu una nouă pentru că tehnologiile au evoluat iar performanța și eficiența centralelor moderne îndeplinesc așteptările proprietarilor care vor ca unitățile lor nu doar să încălzească locuințele, ci și să contribuie la economisirea de energie și la o amprentă de carbon mai mică”, a declarat Claudia Griech, director general E.ON Energie România.

Datorită tehnologiei de condensare centrala utilizează mai bine căldura pe care o generează. Spre deosebire de centralele fără condensare, cele actuale funcționează prin captarea gazelor fierbinți în interiorul unității și căldura este reciclată prin schimbătoarele de căldură, astfel încât să poată fi folosită din nou pentru încălzire sau apă caldă. Centralele fără condensare nu au schimbător de căldură, ceea ce înseamnă că gazele fierbinți și căldura generată la pornire sunt risipite.

Pe lângă faptul că ajută la economisirea de bani la facturile de gaz, centralele cu condensare sunt, de asemenea, mai prietenoase cu mediul. Mai exact, ele ard mai puțin combustibil, deoarece reciclează căldura pe care o generează, iar acest lucru ajută la reducerea emisiilor de carbon provenite din casă, iar astfel au un impact mai mic asupra mediului.

E.ON este cel mai cunoscut furnizor de energie care oferă soluții energetice eficiente* până în prezent peste 56.000 de clienți alegând soluția de încălzire a companiei, E.ON Life, cu centrale cu condensare. Compania asigură servicii all-inclusive: de la transport, instalare și punere în funcțiune la verificări și revizii periodice obligatorii și intervenții pentru urgențe 24/7 și posibilitatea de a plăti în rate cu avans zero.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*