Echipa UcaB din România, monitorizată și urmărită în timp real la cel mai mare raliu caritabil pentru amatori, cu ajutorul SafeFleet

Echipa UcaB din România, monitorizată și urmărită în timp real la cel mai mare raliu caritabil pentru amatori, cu ajutorul SafeFleet. FOTO Total PR

SafeFleet, unul din cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a flotei auto din România, susține participarea a trei români la cea mai mare cursă de off-road din lume pentru amatori, de cca. 10.000 km, Budapesta – Bamako, ce îmbină acțiunea cu activități caritabile. Compania sprijină echipa UCaB pe tot parcursul traseului prin intermediul sistemului de monitorizare GPS, deosebit de util pentru o călătorie plină de provocări și riscuri multiple, ce țin de siguranță, terorism sau sănătate.

„Ne bucurăm să fim alături de echipa României în acest proiect impresionant, atât ca amploare, provocări, cât și în ceea ce privește valoarea caritabilă oferită. Le transmitem gânduri bune tuturor participanților, un traseu ușor și fără impedimente majore, iar pe ai noștri vă invităm să îi și urmărim pe tot parcursul călătoriei, prin intermediul sistemului GPS oferit de SafeFleet”, a declarat Claudiu Suma, CEO SafeFleet.

Ediția actuală a raliului Budapesta – Bamako numără 247 de echipe, 554 de oameni și 45 de țări participante, fiind cea mai mare de până acum. Traseul a plecat din Budapesta pe 21 octombrie, străbate o bună parte din Europa și traversează o zonă dificilă a Africii de Vest – Munții Atlas și Sahara, având ca destinație finală Freetown, capitala Sierra Leone, pe 8 noiembrie. Cursa va avea, așadar, o durată de două săptămâni, include cca. 10 mii de km, 10 state parcurse și două continente. Traseul parcurs de participanții României (UCaB), poate fi urmărit în timp real aici, prin intermediul soluției SafeFleet.

Echipa UCaB, formată din Mihai Lupu, Cosmin Savu și Grațian Mihăilescu, și-a propus sprijinirea unor comunități africane prin cunoștințe și resurse, într-o expediție care are ca scop o dublă misiune medicală și educațională. În primul rând, intenția UCaB Team este de a aduce o mașină de intervenție dotată cu instrumentar și echipamentul necesar, ce va ajunge în sprijinul administrației spitalelor din Freetown. Al doilea proiect constă în activarea unor centre tip smart library și a unor huburi digitale prin care partenerii UCaB (la nivel local și internațional) să faciliteze diverse programe pe diferite teme, de la competențe digitale, alfabetizare digitală, cursuri de jurnalism comunitar, ateliere de fotografie, până la lucrul cu voluntari, managementul atragerii de resurse și punerea în valoare a potențialului comunităților partenere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*