Campania naţională Vocea magazinelor de lângă tine are loc în perioada 8 noiembrie 2021 – 16 ianuarie 2022 și adresează peste 10.000 de magazine de cartier care comercializează alimente și acceptă plata cu Edenred Ticket Restaurant.
Edenred România lansează campania Vocea magazinelor de lângă tine prin care susține magazinele de cartier deținute de micii antreprenori români în accesarea unei categorii importante de fonduri disponibile în economie pe cardurile de masă ale angajaților. Edenred își propune, astfel, să sprijine retailul autohton de proximitate, continuându-și acțiunile care vin în sprijinul companiilor client, al beneficiarilor și comercianților parteneri din România în contextul COVID-19.
Campania națională Vocea magazinelor de lângă tine se derulează în intervalul 8 noiembrie 2021 – 16 ianuarie 2022 și își propune să susțină comerțul local, invitând cât mai mulți beneficiari de carduri de masă să reia obiceiul de a cumpăra produse alimentare de la magazinele de proximitate.
Micile magazine autohtone de cartier au fost afectate de schimbarea obiceiurilor de consum în pandemia de COVID-19, pe de-o parte, de avansul căpătat de cumpărăturile online, pe de altă parte, de expansiunea lanțurilor de retail care au accelerat dezvoltarea propriilor rețele de magazine de proximitate.
În prezent, în comerțul tradițional, sunt circa 60.000 de magazine, față de circa 150.000, la jumătatea anilor 90, potrivit unei cercetări Nielsen.
Codruţ Nicolau, Director General Edenred România: „Cu toate că, în pandemie, magazinele alimentare au fost exceptate de la lockdown, clienții s-au simțit mai în siguranță să cumpere online inclusiv mâncare și bunuri de strictă necesitate, evitând, pentru o perioadă, deplasările la magazinele de proximitate.
Presiunea pe comerțul autohton de proximitate a fost și este foarte mare. De aceea ne dorim să venim în sprijinul celei mai longevive categorii de parteneri ai noștri, micii antreprenori români care dețin magazine alimentare. Mă bucur să lansăm, astfel, campania națională, încurajând reluarea obiceiului românilor de a accesa comerțul de proximitate pentru cumpărăturile uzuale de alimente, pe care le pot achita cu cardurile de masă.”
Campania derulată de Edenred România își propune să promoveze solidaritatea în comunitate și să contribuie la refacerea și consolidarea segmentului de mici comercianți afectați de criza sanitară, care nu beneficiază de rezerve financiare majore și nici de scheme facile de sprijin financiar.
Pentru a participa la campania Vocea magazinelor de lângă tine și a susține micii comercianți locali, beneficiarii cardurilor Edenred Ticket Restaurant pot cumpăra produse alimentare din locațiile partenere Edenred, plătind, cu cardul lor de masă, contactless ori cu telefonul, prin Edenred Pay, Apple Pay sau Google Pay. Aceștia pot câștiga, prin tragere la sorți, premii săptămânale pe carduri cadou în valoare de 100 de lei și premiul cel mare, de 5.000 de lei, acordat la încheierea programului. Magazinul care înregistrează, în perioada campaniei, cele mai multe plăți cu carduri de masă va primi o redecorare în valoare de 10.000 de lei.
În prezent, valoarea nominală maximă a tichetului de masă este stabilită la 20,09 lei/zi lucrată. Peste 1,5 milioane de angajați utilizează soluţiile Edenred, iar tichetele de masă (emise, majoritar, pe card, cât și în format clasic, pe hârtie) sunt cel mai apreciat beneficiu extrasalarial din România, potrivit Benefit, soluția de beneficii flexibile din ecosistemul Edenred.
Angajații au dreptul la tichete de masă indiferent dacă lucrează de acasă, în sistem hibrid sau merg la birou, fiind, astfel, sprijiniți să își mențină obiceiul de a mânca sănătos la prânz.
Be the first to comment