Într-o perioadă în care, ca la orice final de an, sportul apare din nou pe lista de priorități a românilor, domeniul Sport & Wellness continuă să fie unul dintre cele mai afectate de pandemie. Acest lucru se datorează faptului că o parte dintre centre au fost închise ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie și, în plus, în toată această perioadă, sălile de sport au funcționat la capacitate redusă. Din aceste motive, o mare parte dintre companiile din acest domeniu au căutat să găsească soluții și și-au reinventat activitățile.
Deși media salariilor din Sport & Wellness este una scăzută comparativ cu alte domenii, angajații centrelor sportive reușesc să-și rotunjească veniturile de bază prin comisioanele pe care le primesc la aducerea de noi membri în comunitate.
Astfel, peste 28% dintre angajații din acest sector câștigă sub 2.000 lei net pe lună. Totuși, aproape 15% dintre persoanele care lucrează în acest domeniu câștigă salarii medii nete cuprinse între 4.000 și 7.000 de lei net pe lună, potrivit datelor introduse de peste 331.000 de salariați în Salario, comparatorul de salarii marca eJobs. 37,7% câștigă între 2.000 și 3.000 de lei lunar, în timp ce 14,4% au venituri lunare cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei, mai arată datele celei mai mari platforme de recrutare din România.
„Cele mai mari salarii din domeniu sunt câștigate de persoanele care ocupă poziții de conducere și de cele din departamentul financiar-contabil sau marketing. Ne așteptăm ca la începutul anului, când e vremea rezoluțiilor și numărul de abonamente la sală crește, să se vadă și o ușoară creștere pe numărul de joburi deschise în acest sector. Evident, totul e corelat și dependent de evoluția crizei sanitare și a restricțiilor impuse de aceasta. Pe platforma eJobs.ro, în acest moment, sunt disponibile peste 500 de joburi”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing eJobs România.
Cel mai mare salariu introdus în Sport & Wellness este pentru poziția de Business Development Manager, 16.800 lei net, iar specialiștii din acest domeniu care sunt cei mai curioși să afle dacă salariul lor este aliniat cu media pieței muncii sunt cei care ocupă poziția de Antrenor Sportiv.
Cele mari salarii medii nete din Sport & Wellness sunt pentru pozițiile:
Director Administrativ: 11.000 lei
Director Financiar: 10.500 lei
Contabil-șef: 7.090 lei
PR Manager: 6.500 lei
Director Tehnic: 6.300 lei
Pozițiile cu cele mai mici salarii medii nete din Sport & Wellness:
Kinetoterapeut: 2.400 lei
Social media specialist: 2.200 lei
Instructor fitness: 2.000 lei
Recepționer: 2.000 lei
Asistent nutriționist: 2.000 lei
Orașele cu cele mai mari salarii medii nete din Sport & Wellness sunt București (3.000 lei net), Constanța (3.000 lei), Timișoara (2.700 lei), Cluj-Napoca (2.600 lei) și Oradea (2.530 lei), în timp ce, la pol opus, cele mai mici salarii medii nete din Sport & Wellness se câștigă în Focșani (2.000 lei), Fălticeni (2.000 lei), Alba-Iulia (1.850 de lei), Botoșani (1.774 lei) și Zalău (1.500 lei).
Be the first to comment