eMAG înființează o clasă cu profil dual la liceul „Pamfil Șeicaru” de la Ciorogârla

Liceul „Pamfil Șeicaru” de la Ciorogârla. FOTO SmartPoint

eMAG continuă programele de susținere a educației și, începând din acest an școlar, a înființat o clasă cu profil dual la Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla, județul Giurgiu. Astfel 24 de elevi provenind, în cea mai mare parte, din familii cu venituri foarte modeste, se vor pregăti, pe parcursul a trei ani, pentru a obține calificarea în meseria de recepționer-distribuitor, pentru care vor primi o diplomă de calificare.

Pe parcursul celor trei ani de școală, elevii vor desfășura ore de practică în cadrul parcului logistic dezvoltat de eMAG la Joița, județul Giurgiu, pe o suprafață de 250.000 mp, în urma unei investiții care depășește 150 de milioane de euro, timp în care vor avea acces la cele mai noi tehnologii în domeniu.

„Înființarea unei clase cu profil dual se înscrie direcției noastre prin care susținem educația, întrucât credem că doar prin educație putem progresa ca indivizi sau ca societate, dar și dorinței de a influența în bine viața comunităților în care ne desfășurăm activitatea. Pe o piață a muncii extrem de competitivă, credem că soluția unei clase de profil, în care mediul de business și statul își dau mâna pentru a forma oameni într-un domeniu în continuă dezvoltare cum este ecommerce, este benefică pentru toată lumea,” a spus Cosmin Dodoc, VP People & Organization eMAG.

Calitatea serviciilor oferite consumatorilor reprezintă un factor al calității vieții. Pentru că școala și educația înseamnă pregătire realistă și temeinică pentru viață, este o datorie de onoare a Liceului Tehnologic Pamfil Șeicaru să ofere elevilor săi educație de calitate, dar și să îi și pregătească, prin profiluri și specializări, să ofere, la rândul lor, servicii de calitate atunci când vor intra în câmpul muncii. În acest sens am ales pentru școala noastră un partener de calitate, pentru a combina pregătirea teoretică cu competențele oferite de eMAG, prin stagiile de pregătire practică,” a adăugat Cernat-Stefan Alexandru, directorul Liceului Tehnologic Pamfil Șeicaru.

Învățământul dual aduce împreună școala, mediul privat și autoritățile, și fiecare dintre ei pune la dispoziție propriile resurse. Astfel, școala le pune la dispoziție profesorii, mediul privat oferă locul de desfășurare al stagiilor de practică, iar autoritățile susțin elevii cu burse de studiu. eMAG completează bursa oferită de stat, oferind o sumă similară, cu condiția ca elevii participanți la program să nu înregistreze absențe. În plus, compania asigură transportul elevilor, rechizitele de care au nevoie pe tot parcursul anului școlar, precum și o masă pe perioada stagiilor de practică la cele două depozite situate în perimetrul centrului logistic de la Joița.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*