ENEL X România a instalat 25 de centrale fotovoltaice cu o putere nominală cumulată de aproximativ 10 MW în 2021

Enel X România, parte a Enel X Global Retail, divizia internațională de afaceri a Grupului Enel, care oferă servicii ce accelerează inovarea și conduc tranziția energetică, a proiectat, implementat și pus în funcțiune 25 de centrale fotovoltaice cu o putere nominală totală de aproximativ 10 MW, la nivel național în anul 2021.

Un număr de peste 23.000 panouri fotovoltaice, acoperind o suprafață totală de peste 50.000 de metri pătrați, echivalentul a mai mult de 10 stadioane de fotbal, au fost instalate în 2021 pentru beneficiarii Enel X. Panourile, cu celule de tip mono-cristalin, au fost montate atât pe acoperișuri, cât și la sol. În premieră, pentru doi dintre clienții săi, Enel X România a instalat sisteme fotovoltaice la sol utilizând panouri fotovoltaice de 650 W, de ultimă generație, cu eficiență ridicată și rezistență crescută la încărcări generate de zăpadă și vânt.

Centralele fotovoltaice montate asigură o producție anuală de energie electrică de circa 12.000 MWh/an, contribuind la reducerea cu aproximativ 4.000 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.

Instalarea acestor surse de producție de energie generează economii pentru companiile partenere, prin înlăturarea costurilor asociate transportului și distribuției energiei electrice, precum și a contribuțiilor pentru certificatele verzi și cogenerare.

„Electrificarea este direcția pe care mizăm în strategia noastră, singura soluție pentru a reduce amprenta de carbon, dar și pentru a susține companiile să devină eficiente din punct de vedere energetic. În plus, economiile obținute în urma implementării de soluții fotovoltaice personalizate, la cheie, pot fi reinvestite în dezvoltarea activităților principale ale clienților noștri. Ne-am propus ca până la finele lui 2025 să ajungem la un portofoliu de peste 75 MW  putere instalată cumulată pentru clienții din zona de business”, a afirmat Mirel Jarnea,  Head of e-Industries, Enel X România.

În ultimii patru ani, Enel X România a derulat proiecte în urma cărora au fost montate, în total, aproximativ  40.000 de panouri fotovoltaice. Componente precum stații de încărcare a autovehiculelor electrice, soluții de optimizare a consumului energetic și de îmbunătățire a calității energiei, disponibile în portofoliul companiei, îi permit acesteia să livreze soluții integrate, la cheie pentru beneficiari.

În cursul acestui an, în contextul în care tot mai multe companii se orientează spre soluții care să le eficientizeze consumul de energie și urmăresc reducerea presiunii costurilor pe acest segment, Enel X România estimează posibilități de creștere sporite pe mai multe piețe-cheie, propunându-și să atingă o putere nominală contractată de 20 MW.

Echipamentele și tehnologiile utilizate de Enel X în cadrul proiectelor au performanțe și fiabilitate ridicate, provenind de la furnizori importanți pentru piața de sisteme fotovoltaice la nivel mondial.

Enel X România are în portofoliu proiecte implementate pentru cele mai importante companii din domeniul   alimentar, auto, echipamente industriale, retail, centre logistice, centre comerciale şi clădiri de birouri.

Enel X România face parte din Enel X Global Retail, linia de afaceri globală a Enel și lider în sectorul soluțiilor energetice avansate. Enel X România gestionează servicii de mobilitate electrică, având puncte de încărcare a vehiculelor electrice disponibile în toată țara, oferă soluții complete clienților industriali și comerciali pentru producerea locală a energiei electrice folosind panouri fotovoltaice, cât și sisteme avansate de e-city și e-home, dând oamenilor, comunităților, instituțiilor și companiilor un model alternativ care să respecte mediul înconjurător și să integreze inovația tehnologică în viața de zi cu zi. Fiecare soluție are puterea de a transforma obiectivele de decarbonizare, electrificare și digitalizare în acțiuni durabile pentru toată lumea, pentru a construi o societate mai responsabilă și mai eficientă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*