Fermierii din judeţul Prahova beneficiază de o nouă platformă comunală de colectare a gunoiului de grajd

FOTO Ministerul Mediului

Crescătorii de animale din comuna prahoveană Drăgăneşti beneficiază, de acum, de o platformă comunală cu o capacitate de 1.550 mc/an, pentru colectarea și gestionarea gunoiului de grajd, în strictă conformitate cu reglementările naționale și europene în vigoare, privind prevenirea poluării apelor cu nitrați din surse agricole.

Valoarea totală a investiției finanțată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN), se ridică la 1.929.359 lei, din care MMAP a asigurat 95%, restul de 5% fiind din contribuția locală. Investiția oferă, pe lângă platforma propriu-zisă, și un set de utilaje destinat colectării, manevrării, compostării și împrăștierii gunoiului de grajd: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o mașină de împrăștiat compostul și o cisternă vidanjă. Gestionarea platformei va fi asigurată de UAT Drăgăneşti care va fi în măsură să implementeze un serviciu public pentru managementul dejecțiilor provenite de la animalele din gospodării și fermele mici.

„În comuna noastră încă sunt crescători de animale, de la fermieri care cresc câteva capete până la ferme cu mai multe ovine şi bovine. Ei sunt conştienţi că gunoiul de grajd afectează structura solului şi poluează pânza freatică dacă nu e depozitat cum trebuie. Aşa cum am spus la toate întâlnirile la care am participat, platforma comunală reprezintă un mare avantaj pentru comuna noastră pentru că, în condiţiile creşterii preţurilor la îngrăşaminte, mraniţa care rezultă după macerare poate fi folosită de cetăţeni pentru fertilizarea culturilor, cu costuri reduse” a declarat Ionuţ Georgian Toma, primarul localităţii Drăgăneşti din judeţul Prahova.

Pe lângă beneficiile de mediu, fermierii și gospodarii care au încheiate contracte cu platforma comunală și fac dovada predării gunoiului de grajd sunt considerați, de către APIA și AFIR, conformi din punctul de vedere a capacităților de stocare, fapt care îi scutește pe aceștia de investiții proprii în platforme individuale.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 86 de comunități locale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*