BROBIZ CUDETOATE S.R.L., în calitate de Beneficiar, anunță finalizarea proiectului “INVESTIȚII ÎN REALIZAREA DE ACTIVITĂȚI DE PRODUCȚIE CINEMATOGRAFICĂ, VIDEO ȘI PROGRAME DE TELEVIZIUNE ÎN REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD-EST”, cod SMIS 133274, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 A : “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar.
Valoarea totală a proiectului este de 1.420.443,22 lei, din care finanțare nerambursabilă în valoare de 844.485,18 lei (717.812,41 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională și 126.672,77 lei din bugetul național).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dotarea cu active corporale moderne necesare desfășurării de activităti de producție cinematografică în scopul îmbunătățirii și consolidării competitivității societății BROBIZ CUDETOATE SRL în piață. Obiectivele specifice ale proiectului vizează: OS1: Creșterea competivității societății prin realizarea investițiilor în active corporale specifice, noi, eficiente din punct de vedere al costurilor, capabile să răspundă noutății în domeniu, mai divers și care poluează mai puțin; OS2: Consolidarea poziției pe piață prin dezvoltarea capitalului uman prin crearea a 5 noi locuri de muncă și menținerea acestora; OS3: Creșterea vizibilității și eficienței societății prin asigurarea identității vizuale, a certificării tuturor cheltuielilor efectuate prin proiect prin realizarea auditării financiare și prin asigurarea managementului de proiect.
Impactul investiției la nivelul regiunii: crearea a 5 locuri de muncă, din care cel puțin 1 loc de muncă va fi din categorii defavorizate, dezvoltarea societăţii va constitui o sursă sigură în creşterea veniturilor pentru Bugetul de Stat Local, Bugetul Asigurărilor de Sănătate şi şomaj, echipamentele achiziţionate corespund nevoii de dezvoltare durabilă.
Durata de implementare a proiectului este de 47 luni (01.07.2019-31.05.2023).
Be the first to comment