Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul amenajărilor interioare, fondatorii și proprietarii companiei de soluții de design interior DACCA lansează oficial un proiect internațional. BrandsFurniture, business-ul de import de mobilier, decorațiuni și finisaje premium, va deschide pe 16 iunie 2022 primul showroom din Cluj Napoca, un univers al bunului gust și al ultimelor tendințe în designul interior.
Pentru a se putea adresa unei piețe internaționale, echipa a creat și lansat încă din 2022 magazinul online brandsfurniture.com, deschis către cumpărători dar și designeri de interior și arhitecți ce amenajează spații publice și spații rezidențiale.
”Deschiderea showroom-ului nostru din Cluj Napoca, str. W.A. Mozart, nr. 16 vine ca o continuare firească a strategiei noastre de business pe piața din România, deoarece ne dorim să fim tot mai deschiși către segmente noi și dinamice de clienți. Domeniul de mobilier și decorațiuni evoluează în permanență și pe măsură ce societatea se schimbă și obiceiurile de cumpărare ale consumatorilor se schimbă. Un lucru, însă, a rămas la fel și pentru noi și pentru clienții noștri: pasiunea și aprecierea față de obiectele de design interior originale, create cu măiestrie, din materiale sustenabile și durabile. Iar acest lucru se reflectă în selecția brandurilor pe care le veți descoperi în showroom și online ” menționează Laura Seleș, fondator BrandsFurniture.
BrandsFurniture așteaptă la evenimentul de lansare din 16 iunie, de la ora 17.00, comunitatea de arhitecți și designeri de interior români, precum și parteneri internaționali, cu o gamă completă de produse premium pentru amenajări moderne și exclusiviste – mobilier, pardoseli, corpuri de iluminat, soluții acustice, decorațiuni și covoare – de la branduri de prestigiu la nivel global precum Kartell, Pedrali, Tom Dixon, Kristalia, Bolon, Bover Barcelona, Eva Solo, Normann Copenhagen, Louis de Poortere, Fletco, Forbo, Polyflor, Halo Design, Isku, Cube-Design, Green Furniture Concept și mulți alții.
Cei care nu vor putea ajunge la eveniment au la dispoziție magazinul online brandsfurniture.com unde vor descoperi o selecție amplă de produse de mobilier, decorațiuni, accesorii și finisaje de calitate superioară, practic tot ce este necesar pentru a transforma un spațiu în ambientul perfect, fie că vorbim de locuința personală sau o locație comercială sau de business.
În plus, pentru a veni în sprijinul clienților, pe site utilizatorii vor găsi diferite materiale de informare, care să le faciliteze alegerile conform propriului gust. De asemenea, pe site există moodboard-uri din care clienții se pot inspira atunci când vor să amenajeze un spațiu pe cont propriu sau pur și simplu să se pregătească de întâlnirea cu un specialist, arhitect sau designer de interior.
”Misiunea pentru care am pornit pe acest drum este aceea de a oferi clienților și colaboratorilor noștri (arhitecți și designeri) un portofoliu de produse, branduri și creații care să îi expună la design de cea mai bună calitate. Am investit aproape 1 milion de euro în acest proiect în care credem prin prisma feedback-ului pe care l-am primi de-a lungul timpului în fiecare proiect din cadrul DACCA. Lucrăm de foarte mulți ani cu produse și accesorii de amenajare interioară de foarte bună calitate, realizate cu cele mai inovatoare și sofisticate tehnologii, pe care le-am adus din diferite colțuri ale Europei, direct de la producători. Ne-am creat astfel, legături valoroase și stabile cu producătorii acestor produse revoluționare. Astfel, cu ocazia lansării showroom-ului ne dorim ca orice relaționare între noi și colaboratorii noștri să devină o experiență în sine.” a completat Mihai Seleș, fondator BrandsFurniture.
Indiferent de stilul de design interior, fie că este vorba de spații rezidențiale, office sau HoReCa, BrandsFurniture oferă o gamă largă de servicii, de la consultanță specializată și proiectare, la suportul necesar implementării produselor și sistemelor, precum și documentația tehnică, certificări sau orice alte informații de natură tehnică pentru a obține un ambient la superlativ.
La acest eveniment de lansare a showroom-ului BrandsFurniture din Cluj Napoca, str. W.A. Mozart, nr. 16 sunt așteptați designeri de interior și arhitecți, furnizori, studenți ai facultăților de arhitectură și artă, colaboratori și furnizori care și-au adus contribuția în crearea acestui concept unic.
BrandsFurniture este importator direct pe o gamă largă de produse din domeniul finisajelor și mobilierului, colaborând cu furnizori de prestigiu din întreaga lume precum ISKU, Kartell si Cuf Milano, Pedrali, Kristalia, Cube-Design, Bolon, Hallo Design, Eva Solo, Bover Barcelona, Green Furniture Concept, Fletco, Forbo Flooring, Intuitive.
Be the first to comment