Este greu de crezut, dar sunt încă locuri superbe din Grecia care au două avantaje majore: nu sunt aglomerate cu turiști și sunt ușor accesibile. Unul dintre acestea este insula Ammouliani, din zona muntelui Athos – locul în care frumusțea Mării Egee, plajele însorite și prețurile accesibile se întâlnesc cu frumusețea sălbatică a Greciei.
Ammouliani este o insulă care până în urmă cu 100 ani aparținea de o mănăstire de la Muntele Athos. Populația oficială nu depășește 1000 locutori, dar sezonul cald aduce acolo alte câteva zeci de mii de turiști. Situată în Macedonia centrală, mai exact în Halkidiki, Ammouliani este ușor accesibilă. De la București, o mașină poate ajunge acolo în mai puțin de 9 ore, iar ferry-boat-ul facilitează accesul turiștilor chiar și cu autocarul.
Insula celor 23 plaje
Primul sentiment pe care îl are cineva care pășește pe insulă este acela de liniște. În iunie, atunci când echipa de jurnaliști a publicației BizPLUS a ajuns în Ammouliani, leandrii sunt înfloriți, iar măslinii sălbatici de pe insulă îți dau senzația unui paradis verde.
În Ammouliani găsești cazare la prețuri ceva mai mari decât în alte stațiuni grecești. Acesta este poate și motivul pentru care zona nu este una foarte aglomerată. Este felul în care localnicii care au deschise afaceri în turism vor să spună că își doresc doar turiști de calitate și vor să le ofere cele mai atente servicii.
Oriunde te-ai caza, fie că este hotelul Sunrise, Hotelul Ammouliani, apartamentele din vilele cochete ale localnicilor sau unul dintre hotelurile boutique de pe insulă ai cele mai bune condiții și, aproape fără excepție, ai vedere la mare. Asta și pentru că insula este înconjurată de plaje. Nu mai puțin de 23 la număr, aceste plaje pornesc de la un petic de nisip înconjurat de stânci, pe care poți să te bucuri de liniște, până la zone amenajate pe care ai șezlong, umbrele de stuf, servicii de bar și restaurant.
Turiștii care vin aici nu au cum să se plictisească. Într-o săptămână aproape nu ai timp să faci câte o baie și să te bronzezi câteva ore pe fiecare plajă din Ammouliani. Iar asta poate fi un lucru bun pentru turismul din zonă, pentru că mereu vei dori să te întorci în acest paradis verde.
Un cocktail la Savana Bar și bunătățile proapete oferite de Metochi Fish Tavern
Oamenii de afaceri din insulă s-au înțeles în așa fel încât fiecare să “trăiască” de pe urma turismului. Hotelurile îți oferă micul dejun, dar masele de prânz și de seară le poți lua la un bar sau o terasă chiar pe malul mării.
Afacerile tuturor merg înainte și datorită cooperării dintre membrii Asociației Patronale din Ammouliani, condusă de Nikitas Martigakis.
Prima noastră vizită a fost la Savana, acolo unde un tânăr student își delectează oaspeții cu cocktail-ul casei. Christos Zervoulis are doar 19 ani, dar a moștenit afacerea familiei și acum aleargă între barul său de pe plajă și facultate.
“Oamenii de peste tot vin să bea aici un Mojito. Este băutura care ne definește ca bar. Am învățat să fac acest cocktail de la tatăl meu, care este aici din anul 1995. Pun în pahar doar ingrediente proaspete: lămâie, gheață, o frunză de mentă, Havana Club și zahăr brun “, a mărturisit Christos Zervoulis pentru BizPLUS.
Atmosfera relaxantă de pe insula Ammouliani devine una de vis la apus. Turiștii arși de soare aleg tavernele situate aproape de port sau un restaurant bine cotat precum Metochi Fish Tavern. Aici mesele încep după ora 18.00, dar se întind până spre miezul nopții.
Cine e amator de pește și fructe de mare poate să savureze aici meniul cu cele mai proaspete vietăți marine, dar amatorii de carne de porc, miel sau vită nu au fost uitați. O salată de vinete sau una grecească cu brânză Feta sunt doar aperitivul. Urmează bunătățile de pe grătar sau un homar cu paste și fructe de mare.
Pasionații de dulciuri nu trebuie să rateze prăjiturile aromă de portocale, îndulcite cu miere și sirop de ciocolată.
Insula nu doarme nici noaptea. Nu ai parte de petreceri zgomotoase, așa că locurile sunt ideale pentru familiile cu copii. Însă magazinele de suveniruri, îmbrăcăminte, accesorii și bijuterii își primesc vizitatorii și după cină.
Ammouliani impresionează turiștii cu peisajele ei de vis, dar își oferă farmecul Greciei clasice, departe de zonele turistice, pline de resorturi de lux, petreceri și zgomot. Este locul de care te îndrăgostești și vrei mereu să revii.
Be the first to comment