Primăria Călărași asfaltează mai multe străzi din oraș, iar cu această ocazie lucrările au ajuns și pe una care stătea de zeci de ani în piatră și praf. Primarul Marius Dulce a spus că strada Macului nu a fost asfaltată niciodată și locuitorii din zonă nu credeau că acest lucru se mai putea întâmpla.
Marius Dulce a declarat pentru BizPLUS că oamenii nu mai credeau că vor începe lucrările și pe strada Macului.
”Oamenii nu mai aveau încredere că dacă trec alegerile nu mai terminăm și îi lăsăm așa cu săpăturile în fața casei. Terminăm primul strat, oamenii zâmbesc, așteaptă în continuare modernizarea cartierului. Noi nu ne oprim și împreună suntem o familie”, a răspuns primarul din Călărași.
Proiectul de asfaltare este finanțat din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și a fost nevoie de un an și jumătate de la conceperea acestuia până la implementarea sa.
„A durat undeva la un an și jumătate. Sper, până predau mandatul, să putem să vorbim de a termina tot cartierul, unde am avut de lucru primul strat și după aceea să începem cu al doilea strat. Sunt făcute și trotuarele. Terminăm cu primul strat pe infrastructura stradală și intrăm pe trotuare. Canalizarea, rețea de gaze există pe această stradă. Acum nu știi ce se întâmplă că totul este în mișcare. Acolo unde sunt defecțiuni, în regim de urgență, trebuie să intervenim, reparăm și facem la fel. Dar nu puteam să stăm cu noroiul. Strada aceasta cred că are mai bine de 50 – 70 de ani de când stă în piatră și praf și noroi. Lumea nu mai credea că ajungem și aici. În toată campanie au întrebat dar strada Macului, strada Macului când? Putem vorbi că terminăm primul strat”, a povestit Marius Dulce.
Primarul din Călărași dorește ca această lucrare să fie finalizată cât mai repede.
„Eu sper să fie gata cât mai repede. E vorba de finanțare, e vorba de timp și noi sperăm ca anul ăsta să terminăm. Dar știm noi cum va decurge finanțarea mai departe? Important este că am ajuns la primul strat, noi lucrăm în continuare, vedem de unde mai găsim bănuți să punem să nu stăm pe loc și atunci o să fie bine, pentru că toți oamenii merită o viață mai bună și mai calitativă”, a mai spus edilul.
Marius Dulce a povestit și despre relația pe care o are cu constructorii.
„Facem o echipă pentru că am avut nevoie de ei, aveam nevoie de ei. Trebuie să îi înțeleg, trebuie să mă înțeleagă pe mine când le spun că trebuie să lucreze mult mai mult și mult mai repede și mult mai bine. Niciodată n-au comentat dacă au fost defecte pe care le-am văzut noi. Au văzut și ei defecte. Au venit, au remediat și mergem înainte”, a spus Marius Dulce.
Oamenii care locuiesc pe strada Macului sunt încântați de această lucrare. O femeie care locuiește acolo din 1975 a declarat că nu a fost niciodată asfalt acolo.
„Ne-a părut bine când am văzut că au început lucrările. Prea erau gropi. Strada nu a fost niciodată asfaltată”, a povestit femeia.
De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.
Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro
Be the first to comment