FOTO VIDEO Primarul din Călărași a transmis ministrului Transporturilor propuneri de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii municipiului

Sorin Grindeanu, în vizită la Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce

Primarul din Călărași, Marius Dulce, a transmis ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, propuneri de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii municipiului.

“Am participat astăzi la întâlnirea cu domnul viceprim – ministru, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, găzduită de Consiliul Judeţean Călăraşi, în cadrul căreia am transmis propunerile de investiţii necesare pentru dezvoltarea infrastructurii municipiului şi chiar a judeţului nostru”, a afirmat Marius Dulce.

Printre proiectele prezentate se află:

Execuţia de lucrări de dragare periodică a şenalului navigabil al Braţului Borcea în vederea redării navigabilităţii în zonă şi dezvoltarea economică a acesteia. În momentul de faţă, Primăria Municipiului Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi implementează din fonduri europene nerambursabile un proiect în valoare de circa 10 milioane de euro, PROMENADA şi din fonduri guvernamentale Portul turistic, în valoare de 86,5 milioane lei. Investiţia este necesară şi pentru sprijinirea agenţilor economici, Prefab, respectiv Romply care-şi desfăşoară activitatea în zonă.

Modernizarea prin lărgire pe 4 benzi a DN21, de la Cartierul Rezidenţial Ştirbei Vodă până la limita teritorială a localităţii Drajna pentru acces direct la autostrada A2. În acest sens, s-a discutat şi posibilitatea înfiinţării unei Asociaţii de Dezvoltare Interjudeţene formată din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi şi care va avea ca scop construirea unui drum expres de legătură între acestea. Tot astăzi s-a procedat la predarea amplasamentului pentru obiectivul de investiţii Pasajul de la Drajna care potrivit constructorului ar putea fi finalizat până la sfârşitul acestui an, deşi termenul prevăzut în contract este anul 2023.

Simplificarea metodologiei de avizare şi autorizare a proiectelor care vizează lucrări asupra reţelelor de utilităţi şi mă refer aici la străzile Dacia şi Avram Iancu (canalizare, alimentări cu apă) aflate în vecinătatea căilor ferate.

Refacerea trecerilor la nivel cu calea ferată situate în intravilanul municipiului nostru (sistem de trecere la nivel cu calea ferată tip STRAIL, asigurarea unui iluminat corespunzător a acestor zone, refacere şi întreţinere spaţii verzi)

“Şi nu în cele din urmă am reiterat şi ideea construirii unui pod peste fluviul Dunărea în zona transfrontalieră Călăraşi – Silistra. Necesitatea construirii acestui pod datează încă de la începutul anului 2007. S-au făcut câţiva paşi importanţi de-a lungul timpului şi nădăjduim că toate eforturile depuse până acum se vor concretiza în perioada următoare.

De asemenea am primit asigurări că Ministerul Transporturilor va sprijini municipalitatea cu fondurile necesare finanţării modernizării Variantei ocolitoare”, a afirmat primarul Marius Dulce.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*