Genesis Property: Aproape trei sferturi dintre angajații din România lucrează în prezent de la birou cel puțin 3 zile pe săptămână

Ștefan Tudos, vicepreședinte în cadrul Genesis Property

Revenirea economiei, o dinamică mai mare a activității companiilor și luarea unor măsuri de siguranță în spațiile de lucru au dus în 2021 la revenirea în birouri, cel puțin parțială, a multor angajați din sectorul public și privat în toată țara. Aproape trei sferturi (72,2%) dintre angajații din România spun că în prezent lucrează de la birou cel puțin 3 zile pe săptămână, deși efectele pandemiei sunt acum mai ample față de anul trecut. Cei mai mulți dintre ei consideră că reîntoarcerea la birou are o contribuție importantă la menținerea unui echilibru emoțional și la revenirea economiei, arată un sondaj inițiat de Genesis Property în rândul a 1.100 de angajați din toată țara, în perioada septembrie-octombrie.

Totodată, jumătate dintre angajați atrag atenția că o accelerare a campaniei de vaccinare este extrem de necesară pentru a combate efectele valului 4 al pandemiei. Circa 44% dintre ei consideră că este nevoie, în acest context, și de măsuri suplimentare de igienizare și distanțare socială care să limiteze răspândirea virusului, iar 38% văd necesară testarea mai frecventă a oamenilor.

80% dintre respondenți cred că reîntoarcerea angajaților la viața de birou este benefică pentru oameni, atât în plan personal, cât și profesional. În plus, aproape 43% dintre ei consideră că principalul avantaj al reîntoarcerii la birou este o mai bună separare între viața profesională și cea personală, iar 36% subliniază faptul că biroul contribuie semnificativ la o mai bună interacțiune cu colegii și managerii.

„Pregătirile pentru reîntoarcerea la birou sunt un proces în plină desfășurare, în contextul în care activitatea economică a crescut în acest an. Tendințele de recrutare arată că angajatorii își extind echipele, pe măsură ce activitatea se dezvoltă și revine la nivelurile de dinaintea pandemiei, și multe companii au luat în ultimul an și jumătate măsuri pentru limitarea riscurilor pentru sănătate la birou. De cealaltă parte, însă, suntem cu toții martori la efectele valului 4 al pandemiei, așadar considerăm, alături de angajații din România, că este absolut necesar să vedem o accelerare a campaniei de vaccinare și implementarea mai multor măsuri care să atenueze răspândirea virusului”, spune Ștefan Tudos, vicepreședinte în cadrul Genesis Property, responsabil de administrarea portofoliului de clienți.

Circa 40% dintre respondenți susțin că angajatorul lor a integrat măsuri sanitare și a stabilit proceduri suplimentare pentru desfășurarea activității la birou. În același timp, peste 50% dintre angajați susțin că ar trebui introduse măsuri sanitare mai eficiente și în școli, având în vedere incidența Covid-19 în rândul copiilor. Peste 45% susțin sistemul de învățare hibrid pentru distanțarea mai bună a copiilor și instalarea unor sisteme mai eficiente de igienizare în școli.

Măsurile prevăzute în standardul IMMUNE™, esențiale pentru sănătatea spațiilor de lucru și a școlilor

În prezent există mai multe clădiri de birouri din lume care au implementat sau au în curs de implementare măsuri prevăzute de standard și au obținut certificarea pentru „clădiri sănătoase”. Clădirea H3 din complexul de birouri West Gate Business District este prima din lume care a atins cel mai înalt nivel de certificare IMMUNE™, oferind astfel ocupanților o experiență sănătoasă atunci când lucrează la birou.

IMMUNE Building Standard™ a fost dezvoltat de compania românească Genesis Property în aprilie 2020, pentru a evalua și a certifica sănătatea spațiului interior,  unde oamenii își petrec peste 90% din timp. Standardul propune 135 de măsuri coerente care, odată implementate – parțial sau integral, oferă proprietarilor clădirii sau companiilor instrumentele necesare pentru a-i monitoriza și ajusta starea de sănătate.

Sondajul Genesis Property privind percepția angajaților despre sănătatea clădirilor a fost desfășurat, la nivel național, în septembrie – octombrie 2021 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.100 de utilizatori de internet din România. Aproape 54% dintre participanți sunt femei, peste 50% au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, iar 53% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*