Google sărbătorește 15 ani de Street View. Noi tehnologii, colecții de imagini și cele mai vizitate locuri pe Street View

Mașină Google Street View. FOTO Google

Street View a început ca idee a unuia dintre fondatorii Google, Larry Page, de a realiza o hartă 360o a întregii lumii, prin intermediul căreia oamenii să exploreze o zonă ca și când s-ar afla pe stradă, chiar din fața computerului. Primele imagini Street View au fost publicate în 2007. De atunci, mașinile Street View echipate cu camere au preluat peste 220 de miliarde de imagini 360o și au parcurs peste 16 milioane de kilometri – echivalentul a peste 400 de călătorii în jurul lumii, iar camerele Street View au ajuns și sub pământ sau în oceane, în spațiu sau în numeroase obiective culturale. Astăzi, Street View împlinește 15 ani și marchează acest moment prezentând cele mai populare locuri pe Street View în lume și în țara noastră, cele mai noi colecții de imagini Street View și noutățile tehnologice ale platformei și instrumentelor utilizate pentru preluarea imaginilor.

În România, serviciul Street View este disponibil din 2010, când au fost publicate primele imagini din cele mai importante orașe. Acoperirea Street View la nivelul întregii țări s-a realizat în 2012, atunci când au fost preluate imagini de pe 40.000 de km de drumuri, 39 de orașe și sute de obiective turistice. Extinderea Street View în România a continuat constant, fiind actualizate imaginile din marile orașe și adăugate diferite obiective turistice, precum Salina Turda, Castelul Bran, Cetatea Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal sau fluviul Dunărea. În 2018, în parteneriat cu WWF România (World Wildlife Fund), peste 1500 de kilometri de canale și drumuri din Delta Dunării au fost fotografiate, pentru ca orice persoană cu o conexiune la internet să poată explora virtual frumusețile ei prin imaginile Street View. Cea mai recentă actualizare a imaginilor Street View în România a avut loc în 2021, când au fost preluate imagini din cele mai importante orașe din România și zonele adiacente acestora, precum și șoselele care le conectează. În prezent, mașinile Google Street View se află în România, pentru actualizarea imaginilor din rețeaua de drumuri publice și peste 120 de orașe.

Iată care sunt cele mai vizitate locuri din România pe Street View în ultimul an:

Castelul Bran

Chipul lui Decebal de la Cazanele Dunării

Cetatea Poenari

Palatul Parlamentului

Castelul Corvinilor

Arcul de Triumf

Salina Turda

Castelul Peleș

Aeroportul Henri Coandă

Dino Parc Râșnov

La nivel global, cea mai vizitată țară pe Street View este Indonezia, urmată de Statele Unite și Japonia. În top 10 regăsim destinații europene populare precum Spania, Italia și Franța, în timp ce România este pe locul 33 cele mai populare țări pe Street View. Între obiective, Burj Khalifa din Dubai, Turnul Eiffel din Paris și Taj Mahal (India) sunt locurile cele mai accesate prin Street View. Iată top 10 cele mai vizitate locuri pe Street View la nivel global în ultimul an:

1 Burj Khalifa – Emiratele Arabe Unite

2 Turnul Eiffel – Franța

3 Taj Mahal – India

4 Statuia Libertății – USA

5 Statuia lui Isus din Rio – Brazilia

6 Labirintul din Rhyolite – USA

7 Zona piramidelor de la Giza – Egipt

8 Casa Albă – USA

9 Colosseum – Italia

10 Monumentul Național – Indonezia

O nouă cameră și imagini din trecut pe mobil

Sărbătoarea împlinirii a 15 ani aduce și o serie de noutăți în tehnologia Street View. Astfel, Google anunță o nouă generație de cameră Street View, care va permite noi colecții și actualizări de imagini mai frecvent, fără compromisuri la nivelul calității imaginii. Noua cameră, aflată la nivel de prototip, va încorpora toată tehnologia și capabilitățile existente acum pe mașina Street View, însă va fi portabilă, cântărind doar 7 kg. Camera va putea fi adaptată pentru preluarea oricărui tip de imagini și va putea fi instalată pe orice mașină cu bare pe capotă, iar operarea ei se va face de pe smartphone.

De asemenea, începând cu zilele acestea este disponibilă pe mobil (Android și iOS) opțiunea de istoric al imaginilor Street View, o funcționalitate existentă până acum doar pe desktop. Prin aceasta, oricine poate vedea în secțiunea Street View a aplicației mobile Google Maps cum a evoluat un loc în decursul anilor, prin imaginile Street View preluate în timp. De exemplu, dacă ești la Piața Universității din București, poți vedea pe mobil, cu ajutorul imaginilor Street View, cum s-a modificat zona Teatrului Național de-a lungul timpului – clădirea teatrului, grupurile statuare, accesul auto, etc – până la forma pe care o vezi în prezent.

Noi colecții Street View

În această perioadă, Google anunță și publicarea unor serii de colecții de imagini Street View a unor obiective turistice și locuri cunoscute în întreaga lume:

Piramidele din Meroë, Sudan – Vizitatorii pot explora pe Street View piramidele antice, morminte ale regilor și reginelor din Regatul Kuș.

Domul din Milano: Domul din Milano este cea mai mare catedrală din Italia și a treia din Europa, oferind cea mai bună belvedere asupra orașului. Colecția oferă o privire în detaliu asupra arhitecturii și pieselor de artă găzduite de catedrală.

Complexul Invalizilor din Paris: Înainte de ridicarea Turnului Eiffel, Domul Invalizilor era cel mai înalt punct din Paris. Noi imagini istorice ale clădirilor Invalizilor permit oricui explorarea muzeelor și monumentelor cu ajutorul unui tur virtual.

Feriboturile din Sydney, Australia: Cunoscutele feriboturi din Sydney vor fi conservate digital în urma unei colaborări cu Autoritatea de Transport din New South Wales. Mai târziu anul acesta, Google va lansat o colecție de imagini Street View de pe feriboturile din Sydney, astfel încât oricine să poată savura o plimbare virtuală în portul Sydney.

Street View este un serviciu popular oferit de Google Maps, disponibil în peste 100 de țări și teritorii din toată lumea. Serviciul este disponibil și în Google Earth și aplicația Google Maps pentru telefoanele mobile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*