Grupul Orange România, creștere cu 2,5% în primul trimestru din 2021. 590 localități noi au primit conectivitate 4G și 4G+

Orange Shop. FOTO Orange
Orange Shop. FOTO Orange

Orange România a realizat, în primele 3 luni ale anului 2021, o cifră de afaceri în valoare de 264 milioane de euro, în creștere cu 2,5% față de aceeași perioadă a anului anterior. Evoluția este determinată în continuare de o creștere a vânzărilor de echipamente, înregistrată în contextul mutării în mediul digital a multor activități economice.
La 31 Martie 2021, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.640.000 de clienți[i], în creștere cu 1,8% comparativ cu finalul T1 2020.

Serviciile fixe în bandă largă aveau 418.000 de clienți, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă din 2020.

Rețea

Nevoia ridicată de conectivitate a fost extrem de prezentă în rândul clienților Orange și în primul trimestru al anului în curs, ceea ce a dus la o creștere de 30% a consumului de date mobile în T1 2021, comparativ cu T1 2020.

Pe parcursul T1 2021, 56.000 de locuitori din 143 de noi localități din mediul rural au primit acces la conectivitate 4G, în timp ce 447 de noi localități din mediul urban și rural s-au bucurat de avantajele rețelei 4G+.

Servicii B2B

Pe segmentul B2B, în primul trimestru al anului 2021 a fost înregistrată o creștere puternică de peste 20% în zona de ITC, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Cererea de servicii din partea companiilor mici și mijlocii a avut o evoluție semnificativă la anumite categorii din aria ITC. Deoarece clienții business au devenit mai conștienți de riscurile ce apar când angajații au acces la distanță la resursele și infrastructurile IT ale companiilor, s-a acordat o atenție sporită soluțiilor de securitate cibernetică, acestea fiind în creștere accelerată față de primul trimestru al anului trecut.

Servicii financiare mobile

În luna ianuarie a acestui an, Orange Money a lansat, în premieră în România, cardul de credit cu avantaje exclusive pentru plățile la Orange, pachete de beneficii la alegerea clienților și bani înapoi instant în cont la plata cumpărăturilor. Ca urmare a dezvoltărilor aduse serviciului Orange Money, s-a înregistrat o creștere de 40% a bazei totale de clienți în T1 2021 comparativ cu T1 2020, aceasta depășind 274.000 de clienți la 31 martie 2021.

Totodată, datorită numărului din ce în ce mai mare de clienți care folosesc Orange Money pentru plăți prin eWallet și Debit Carduri, s-a înregistrat și o creștere semnificativă a numărului de tranzacții de pe dispozitive mobile.

Servicii digitale

Consumatorii au optat în continuare pentru servicii și achiziții online, în perioada ianuarie – martie 2021 fiind înregistrat un număr mai mult decât dublu al comenzilor în eShop, comparativ cu T1 2020. Totodată, nivelul de utilizare a serviciului MyOrange a înregistrat o creștere considerabilă față de T1 2020, ca număr de tranzacții procesate digital.

YOXO, primul abonament mobil complet digital din România, fără perioadă contractuală, continuă să câștige teren, cu o creștere constantă și în T1 2021 a numărului de utilizatori activi. În plus, de la începutul acestui an, YOXO a lansat o serie de parteneriate de succes cu cele mai populare branduri prezente în mediul digital, pentru a oferi beneficii dedicate clienților YOXO, ceea ce face ca serviciul să fie și mai atractiv pentru consumatori.

“Am început un nou an cu multă energie și motivație, ingrediente atât de necesare acestei perioade prin care trecem. S-au dovedit a fi elemente-cheie pentru noi și ne-au ajutat în primul trimestru al anului 2021 să înregistrăm în continuare rezultate în creștere, în linie cu trendul ascendent din ultima parte a anului trecut. Conectivitatea a rămas același pilon solid cu rol extrem de important în economia națională, lucru văzut și în creșterea serviciilor în zona B2B sau în consumul de date mobile.

Ne bucură, totodată, faptul că zona de digital este într-o continuă creștere și că facilitățile pe care le oferă sunt din ce în ce mai ușor integrate în viața consumatorilor interesați de astfel de servicii.

În acest context, deși parcurgem o perioadă încă plină de incertitudini, rămânem în continuare dedicați oferirii unor servicii moderne și inovatoare, de cea mai bună calitate, adaptate nevoilor și dorințelor unei palete largi de consumatori,” a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*