Grupul VELUX a câștigat premiul EY Sustainability Award 2022

FOTO Total PR

Pe 13 septembrie, Grupul VELUX a fost desemnat câștigător al Premiului pentru sustenabilitate la categoria strategie climatică, organizat de EY și Camera de Comerț daneză la Copenhaga, Danemarca. Compania a primit acest premiu prestigios în urma eforturilor sale de a reduce drastic emisiile pe întregul lanț valoric, dar și pentru că a reușit să capteze toate emisiile sale istorice provenite din operațiuni.

“Premiul pentru strategie climatică este acordat unei companii care are obiective și acțiuni deosebit de ambițioase în abordarea sa strategică în ceea ce privește schimbările climatice. Juriul independent a considerat că VELUX Group este un bun exemplu în acest sens. De asemenea,  juriul a evidențiat compania ca fiind un bun exemplu despre cum o companie mare, dezvoltată, se poate transforma și poate crea un impact real”, a declarat Jan C. Olsen, CEO, EY Danemarca.

În momentul anunțării câștigătorului, a existat o mare emoție în rândul nominalizaților. Grupul VELUX este extrem de mândru că a câștigat premiul pentru strategia sa privind clima.

“Suntem foarte mândri și onorați să câștigăm acest premiu. Strategia noastră de sustenabilitate se concentrează în principal pe reducerea emisiilor de carbon în toate domeniile companiei, precum și pe eforturile de a capta emisiile noastre istorice din operațiuni. Este minunat să vedem că munca noastră este recunoscută și apreciată. Sperăm că acțiunile noastre îi vor inspira și pe alții să își transforme afacerile în conformitate cu știința, atât să își reducă propriile emisii, cât și să investească în soluții dincolo de propriul lanț valoric”, a declarat Anders Götzsche, CFO și CEO interimar al Grupului VELUX.

Lansată în 2020, obiectivul strategiei de sustenabilitate a Grupului VELUX este de a reduce la zero emisiile de CO2 generate de operațiunile companiei (scopurile 1 și 2) și de a înjumătăți emisiile din lanțul valoric (scopul 3) până în 2030. În plus, VELUX s-a angajat să capteze emisiile istorice ale companiei din 1941 până la aniversarea a 100 de ani de la înființare, în 2041. Pentru a face acest lucru, compania a încheiat un parteneriat cu World Wide Fund for Nature (WWF) pentru a dezvolta proiecte de conservare a naturii și de restaurare a pădurilor în întreaga lume. VELUX își propune, de asemenea, să facă parte din transformarea sustenabilității întregului sector al construcțiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*