HiSky își extinde flota cu două aeronave noi. Compania va opera 7 aeronave Airbus

FOTO HiSky

Două aeronave Airbus A321neo LR vor intra în flota companiei aeriene HiSky, la începutul anului 2023. Aparatele de zbor vor ajunge în România în martie și sunt programate să intre în serviciu chiar din luna aprilie. HiSky va fi primul operator al celor două aeronave, după ieșirea acestora de pe linia de producție a fabricantului Airbus.

Airbus A321neo LR face parte din noua generație dezvoltată de producătorul francez, cu scopul de a reduce impactul aviației asupra mediului și costurile transportului aerian, și pentru a îmbunătăți experiența de călătorie a pasagerilor. Modelul ales de HiSky are un consum de combustibil cu 15% mai scăzut față de versiunile anterioare și emisii de gaze cu efect de seră reduse cu până la 50%. Gradul ridicat de eficiență a motoarelor asigură nu doar beneficii pentru mediu dar și pentru pasageri, intensitatea zgomotului resimțit în cabină fiind redus, de asemenea, la jumătate.

Principalul avantaj adus de acest model de aeronavă, este însă capacitate de a opera zboruri directe pe distanțe mai mari. A321neo LR poate parcurge, fără escală, o distanță de până la 7400 km, cea mai mare autonomie de zbor a unei aeronave de tip narrow-body.

Cele două aeronave noi au fost date în operarea HiSky de către compania americană de leasing Air Lease Corporation, cu care operatorul are deja un contract pe termen lung pentru celelalte cinci aeronave Airbus din flotă.

„HiSky s-a lansat în 2020 cu aeronave din familia A320 furnizate de ALC și, până acum, compania a înregistrat o dezvoltare susținută. HiSky este pregătită să facă următorul pas și suntem bucuroși să sprijinim această expansiune cu două A321neo LR noi.”, a declarat David Beker, Vicepreședinte Air Lease Corporation.

Extinderea flotei cu două aeronave capabile să efectueze zboruri pe distanțe lungi deschide o nouă piață pentru compania aeriană dar și o serie de oportunități noi de călătorie pentru pasagerii din România. Mai mult, având în vedere eficiența zborurilor, tarifele practicate pentru destinațiile operate cu A321neo LR vor rămâne la un nivel accesibil. Pasagerii români vor putea astfel ajunge, fără escală, cu un nivel maxim de confort, în destinații îndepărtate atât în regim charter dar și pe rutele regulate pe care compania aeriană urmează a le adăuga în portofoliu.

„Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a opera cele mai moderne aeronave aflate la ora actuală în serviciul comercial. Intrăm într-o nouă etapă a dezvoltării HiSky, ne extindem nu doar flota dar și categoriile de servicii pe care le oferim pasagerilor noștri. Acest nou tip de aeronavă ne permite să ajungem în destinații mai puțin accesibile direct pasagerilor din România. Până la sfârșitul anului vom anunța și rutele pe care le vom introduce începând cu aprilie 2023 și sunt convins că ne așteaptă un sezon de vară încărcat.”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Compania aeriană HiSky a fost înființată în anul 2020 și are în exploatare o flotă de cinci aeronave din familia Airbus A320, cu o vârstă medie de 7 ani. Compania operează zboruri regulate din București, Cluj-Napoca, Iași, Baia Mare, Satu Mare și Chișinău către destinații interne și internaționale, precum și zboruri în regim charter în parteneriat cu principalele agenții de turism din România. De la începutul anului 2021, HiSky operat peste 5200 de zboruri și a transportat peste 550 mii de pasageri.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*