IKEA lansează Brännboll, o colecție inovatoare de mobilier pentru pasionații de jocuri video

IKEA lansează Brännboll, o colecție inovatoare de mobilier pentru pasionații de jocuri video. FOTO Grayling

Pornind de la nevoile diverse și mereu în schimbare ale gamerilor din întreaga lume, precum și ale celor care locuiesc cu ei, IKEA lansează Brännboll, o colecție de mobilier inovatoare, concepută special pentru pasionații de jocuri video. Pe lângă experiența confortabilă și plăcută pe care o oferă, colecția se integrează perfect în ambientul casei.

Colecția Brännboll aduce în atenție piese de mobilier în culori vibrante și elemente inspirate de estetica sportivă urbană. Acest mix creează un aspect unic și jucăuș, care combină confortul, atât de esențial în gaming, cu energia și dinamismul sportului. Colecția a fost concepută să se potrivească în mod natural în spațiul de locuit, fiind o alegere perfectă pentru jucătorii ocazionali, care caută un echilibru între sesiunile de gaming și alte activități pe care le desfășoară acasă.

Cu o comunitate aflată în creștere rapidă la nivel global, ajunsă în prezent la 3,3 miliarde de jucători, gamingul este cel mai răspândit hobby din lume și reprezintă o parte importantă din viața de zi cu zi a multor oameni.

„Prin noua colecție Brännboll ne dorim să transmitem că gamingul este accesibil tuturor și poate fi integrat în orice colț al casei. Astfel, oamenii își pot crea cu ușurință spații versatile dedicate sesiunilor de gaming preferate și care se integrează perfect în viața de zi cu zi de acasă. Sperăm că această colecție va încuraja prietenii și familiile să petreacă mai mult timp împreună, oferindu-le posibilitatea de a se conecta prin intermediul experiențelor de gaming.”, afirmă Philip Dilé, Product Design Developer la IKEA în Suedia.

Colecția pune la dispoziția gamerilor soluții inteligente, moderne și ergonomice, astfel încât aceștia să poată juca împreună și alterna cu ușurință rolurile și platformele de jocuri. Articolele incluse în colecție sunt concepute pentru a facilita diverse scenarii de joc, asigurând jucătorilor o poziție confortabilă, printre produse numărându-se chiar și un scaun gonflabil.

De asemenea, colecția cuprinde o stație de gaming prevăzută cu masă pliabilă, sistem de stocare PC tower și sistem de organizare a cablurilor, care se transformă cu ușurință dintr-un spațiu de joc într-o zonă de depozitare discretă. Colecției i se adaugă o serie de soluții de depozitare suplimentare, cum ar fi un dulap suspendat, o comodă pe rotile, măsuțe de sprijin și un coș multifuncțional care se transformă într-o masă mobilă de sine stătătoare. Acestea sunt completate de accesorii și elemente decorative, cum ar fi: suportul pentru mouse, covorul și pătura, create special pentru a adăuga o notă personală spațiului de gaming.

Tjeerd van Waijenburg, Range Identity Leader la IKEA Suedia, vorbește despre versatilitatea colecției: „Efectul on/off a fost foarte important pentru noi. Obiectivul a fost ca oamenii să poată aranja foarte ușor piesele de mobilier, să așeze totul rapid pentru a începe jocul. Odată încheiată sesiunea de gaming, ei trebuie să aibă posibilitatea să pună imediat totul la loc, astfel încât să desfășoare și alte activități în camera respectivă.”

Prin design-ul său, colecția Brännboll își propune să creeze un mediu incluziv, sănătos și plăcut pentru toată lumea. „Pentru noi, este important să arătăm că gamingul este pentru toată lumea. Când am ales culoarea, am vrut ca aceasta să fie 100% în stilul IKEA și să fie pe placul tuturor, indiferent de vârstă, gen și stil.”, adaugă Tjeerd van Waijenburg.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*