ING Bank, măsuri de sprijin pentru Ucraina: produse bancare, fără taxe pentru transferurile către Ucraina și susținerea societății civile

FOTO ING

Pentru a veni în sprijinul ucrainenilor refugiați în România, fie că sunt în tranzit sau decid să rămână în țară, ING Bank a implementat măsuri și soluții în trei direcții principale: oferirea de produse bancare, susținerea organizațiilor care depun eforturi pentru a veni în ajutorul lor și voluntariatul în rândul propriilor angajați.

Alexandra Maier, Manager Sustenabilitate ING Bank România:

„În această perioadă, fiecare dintre noi contribuim cât mai eficient pentru a ameliora efectele conflictului generat de invazia Rusiei în Ucraina, conflict al cărui efecte devastatoare le simt în primul rând cetățenii nevinovați. Dincolo de mobilizarea cu soluții care țin de noi, ca instituție financiară, ne-am implicat pentru sprijinirea directă a refugiaților cu ajutorul partenerilor sociali, a colegilor voluntari și a clienților ce aleg să doneze.

Dorința și capacitatea românilor de a face bine imediat, cu tot ce pot, este remarcabilă. Vrem să le fim alături și să le oferim soluții sigure de a se implica, limitând riscul ca un gest de solidaritate să fie exploatat. Sunt o mulțime de ONG-uri, grupuri de inițiativă serioase, sigure, alături de care se pot implica. Le recomandăm tuturor celor care vor să doneze să verifice cu atenție anunțurile și mesajele pe care le primesc, în special cele venite prin rețelele sociale.”

Sprijin prin produse și servicii financiare

ING Bank a adaptat procesul de accesare al contului ING Elementar, astfel încât refugiații ucraineni să își poată deschide gratuit un cont bancar în România indiferent de statutul de refugiat sau azilant. Aceștia primesc automat un card fizic și acces în aplicația de internet și mobile Banking ING Home’Bank. Totodată, banca oferă toate documentele necesare produsului în patru limbi străine în rețeaua ING Office, alături de secțiunea de Q&A disponibilă deja în trei limbi și actualizată în mod constant pe ing.ro.

Mai mult, Grupul ING a decis să renunțe la taxele pentru tranzacțiile către Ucraina aplicabile clienților persoane fizice de pe toate piețele unde există operațiuni retail. Astfel, clienții ING Bank România au posibilitatea de a trimite bani celor dragi din Ucraina fără niciun comision.

Sprijin alături de societatea civilă

Începând de săptămâna aceasta, clienții ING Bank care vor să contribuie la sprijinul refugiaților din Ucraina pot dona mai ușor către UNICEF în România direct din aplicația de internet și mobile banking ING Home’Bank, accesând secțiunea Plăți/Donează.

Fondurile colectate prin Home’Bank contribuie la funcționarea centrelor Blue Dot, centre pentru copiii refugiați și familiile lor care ajung în România. UNICEF, în parteneriat cu autorități și ONG-uri, a înființat un prim centru Blue Dot chiar la punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației. Un al doilea centru a fost deschis la Siret, iar UNICEF are în prezent o misiune la punctul de trecere a frontierei de la Isaccea pentru a evalua situația și a înființa un nou astfel de centru.

Blue Dot reprezintă un model integrat care se va concentra pe oferirea de servicii pentru nevoile urgente ale copiilor și femeilor. Aceste centre vor fi spații prietenoase pentru copii și vor oferi servicii integrate care includ: reîntregirea și reconectarea familiilor, birouri de informare și consiliere, înregistrarea celor mai vulnerabili, spații dedicate mamelor și bebelușilor/copiilor mici, terapie psihologică și prim ajutor privind igiena, sănătatea și nutriția, precum și consiliere juridică de bază, servicii de referire pentru cazuri de violență sau probleme de sănătate etc. În centrele Blue Dot vor fi disponibile și pături, haine călduroase, truse sanitare, jucării, precum și produse de igienă și alimente pentru copii.

Această opțiune de donație pentru clienții ING devine disponibilă la scurt timp după anunțul făcut de către Grupul ING, care donează trei milioane de euro către eforturile internaționale ale UNICEF, concentrate în Ucraina și în țările vecine.

Totodată, în a 2-a zi de la izbucnirea conflictului, ING România s-a alăturat inițiativei Code4Romania War Taskforce. Banca a donat 60.000 de euro, fonduri necesare pentru crearea urgentă a unui ecosistem de soluții digitale prin care să poată fi gestionată mai bine criza actuală. În primele zile de la izbucnirea conflictului, comunitatea Code4Romania, căreia i s-au alăturat peste 500 de noi voluntari, a reușit să dezvolte tehnic soluții ce în condiții obișnuite ar fi presupus aproximativ opt luni pentru dezvoltare. Până la acest moment, alături de autorități, Code4Romania a dezvoltat:

Dopomoha.ro, care înseamnă ”ajutor” în ucraineană, este un ghid de informare și sprijin pentru refugiații din Ucraina. Aceștia au la dispoziție informații corecte despre procedura de intrare în țară, cum pot solicita azil, care le sunt drepturile și obligațiile, precum și la ce resurse pot avea acces. Platforma este disponibilă în limbile ucraineană, română, engleză și rusă și poate fi accesată de pe orice dispozitiv și a fost publică în a 4-a zi de conflict.

Un Acoperiș este o soluție de centralizare a spațiilor disponibile pentru cazarea  refugiaților care ajung în România și au nevoie de ajutor imediat. În platformă se vor înregistra persoane care pot pune la dispoziție camere sau imobile pentru adăpost.

Sprijin de Urgență este de asemenea o soluție de centralizare, creată pentru managementul și alocarea resurselor pentru refugiați, deschisă public.

Resource & volunteers Management este un instrument de administrare de voluntari și resurse pus la dispoziția Departamentul pentru Situații de Urgenţă în a doua zi de conflict.

Oamenii din ING și spiritul voluntar

Angajații ING vorbitori de rusă și ucraineană lucrează voluntar pentru a-i sprijini pe colegii din rețeaua ING Office și a celor din Contact Center în intermedierea dialogului cu refugiații din Ucraina. Pentru angajații ING care fac voluntariat în sprijinul refugiaților, banca acordă trei zile libere plătite.

De asemenea, banca a organizat o colectă de produse necesare ce vor fi distribuite prin intermediul colegilor din rețeaua ING Office, care sunt în legătură cu refugiații și ONG-urile și identifică nevoile din județele de la graniță. În câteva zile, angajații ING au strâns sute de produse, printre care se află pături, îmbrăcăminte călduroasă, lenjerie intimă, baterii externe și alte produse de bază. Colecta continuă pe baza listelor de produse necesare, transmise în funcție de nevoile de la granițe.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*