Inovație în industria agroalimentară: TARA Interactive dezvoltă o soluție software unică, bazată pe AI, pentru reducerea risipei alimentare și a cheltuielilor operaționale

Vlad Lepădatu

TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software, lucrează la o soluție bazată pe inteligență artificială ce reduce risipa alimentară și  eficientizează resursele companiilor din industria agroalimentară.

Proiectul este dezvoltat pentru o companie de pe piața americană și abordează total diferit reducerea risipei alimentare și eficientizarea resurselor în industria agroalimentară, prin crearea unui asistent virtual, alimentat de inteligență artificială și tehnologii de Machine Learning.

În dezvoltarea acestei soluții, TARA Interactive participă cu o echipă de 10 programatori, testeri și experți DevOps, acoperind o arie extinsă de servicii, și ia în calcul creșterea echipei implicate în proiect, a cărui complexitate evoluează în timp.

Asistentul virtual este în măsură să ajute companiile din sectorul agroalimentar în rezolvarea provocărilor operaționale, să economisească resurse financiare, să aducă beneficii de mediu prin optimizarea proceselor cheie, precum logistica internă și externă, echilibrarea raportului cerere-ofertă, planificarea muncii și a transportului etc.

Asistentul virtual dezvoltat poate procesa și înțelege terminologia specifică industriei agroalimentare, fiind în măsură să genereze soluții adaptate nevoilor specifice ale afacerilor. Practic, asistentul virtual ajută companiile să recunoască și să-și definească provocările și punctele slabe, pentru care oferă soluții personalizate.

„În business, optimizarea proceselor reprezintă o pârghie spre succes, dar colectarea datelor necesare acestei optimizări poate fi o provocare. În multe companii, informațiile esențiale sunt împrăștiate între diferiți angajați, nu toți având cunoștințe tehnice sau fiind capabili să furnizeze date structurate. Această barieră a dus la crearea unei inovații tehnologice, un algoritm de inteligență artificială care a fost conceput pentru a ajuta companiile să definească și să structureze problemele lor într-un mod care să poată fi apoi tradus în algoritmi eficienți de optimizare. Pentru a face procesul de colectare a datelor și mai eficient, clientul nostru a integrat tehnologia OpenAI și a introdus asistentul virtual avansat, care interacționează direct cu utilizatorii din cadrul companiilor partenere”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner, TARA Interactive.

Prin intermediul comunicării scrise și vocale, asistentul virtual colectează informațiile necesare de la stakeholderi. În situația în care un angajat nu dispune de toate informațiile cerute, asistentul virtual va solicita o recomandare privind cine ar putea furniza datele lipsă și va iniția un contact direct cu acea persoană, fie printr-un email, fie printr-o notificare. Procesul se încheie odată ce toate datele necesare optimizării au fost colectate, moment în care se generează modelul de date.

Industria de agribusiness, deși nu contribuie semnificativ la cifra de afaceri a companiei TARA Interactive, este privită cu mare interes, datorită potențialului imens de optimizare, în special în contextul actualei lipse de automatizare. În România, TARA Interactive anticipează că această industrie, momentan fragmentată, va începe să se consolideze în jurul jucătorilor care adoptă tehnologia pentru diverse optimizări, oferindu-le un avantaj competitiv semnificativ.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*