INVL Renewable Energy Fund I, un fond care investește în proiecte de energie regenerabilă, administrat de INVL Asset Management, a încheiat un acord pentru achiziționarea unui proiect de parc fotovoltaic de 174 de megawați (MW) în România. Se estimează că investițiile totale în proiectele fondului în România vor ajunge la aproximativ 350 de milioane de euro.
Fondul achiziționează proiectul de 174 MW înainte de asigurarea capacității de conectare la rețea, însă această fază este planificată pentru primul trimestru al anului 2023, iar faza de construcție ar trebui să fie atinsă în trimestrul patru al anului viitor. Achiziția aduce capacitatea totală a celor 8 proiecte de parcuri fotovoltaice ale fondului aflate în dezvoltare în România la 442,7 MW, dintre care aproape 268 MW beneficiază deja de condițiile de conectare la rețea, în timp ce pentru 42,7 MW au fost emise autorizații de construire.
„Am intrat pe această piață atractivă a proiectelor de energie regenerabilă din România la începutul acestui an, iar tranzacțiile pe care le-am încheiat demonstrează determinarea noastră de a deveni un jucător important pe această piață. Suntem recunoscători partenerilor noștri din România pentru ajutorul acordat în extinderea portofoliului nostru. Așteptăm cu nerăbdare începerea lucrărilor de construcție în cadrul acestor proiecte și sperăm într-o colaborare de succes cu comunitățile în care ne dezvoltăm proiectele, precum și cu autoritățile de resort. Având în vedere portofoliul de proiecte de parcuri fotovoltaice în curs de dezvoltare, investiția fondului în România ar putea ajunge la aproximativ 350 de milioane de euro”, spune Liudas Liutkevičius, Managing Partner al INVL Renewable Energy Fund I.
Primele proiecte pentru captarea energiei solare vor ajunge în faza de construcție la sfârșitul acestui an, a adăugat acesta. Se așteaptă ca primele parcuri fotovoltaice să intre în faza de construcție încă de la sfârșitul primului trimestru al anului 2023. Construcția tuturor parcurilor fotovoltaice ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul celui de-al treilea trimestru al anului 2025.
Pe lângă România, INVL Renewable Energy Fund I dezvoltă peste 32 MW de proiecte de parcuri fotovoltaice în Polonia. Construcția parcurilor din Polonia este planificată să înceapă în prima jumătate a anului viitor, iar capacitățile centralelor vor fi oferite spre vânzare utilizatorilor finali pentru a le satisface acestora nevoile de energie electrică.
Portofoliul total de proiecte în curs de dezvoltare ale INVL Renewable Energy Fund I se ridică deja la 475 MW.
În prezent, fondul efectuează montajul unităților sale. Fondul INVL Renewable Energy Fund I, care investește în proiecte de energie regenerabilă, este în căutare de potențiali investitori până la mijlocul lunii noiembrie a acestui an. Investiția în acest fond permite investitorilor să se diversifice din punct de vedere geografic, să contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea energiei regenerabile și să obțină un randament competitiv al investiției.
Strategia de investiții a INVL Renewable Energy Fund I este de a canaliza fonduri către proiecte de energie regenerabilă (parcuri eoliene onshore și parcuri fotovoltaice la scară utilitară) pe teritoriul statelor membre UE și NATO. Fondul se concentrează în acest moment asupra țărilor din Europa Centrală și de Est, unde a identificat un potențial semnificativ de creștere.
Be the first to comment