IRI Travel prelungește campania Black Friday și lansează oferte speciale pentru Bulgaria, Grecia și Turcia cu ocazia TTR

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel. FOTO IRI Travel

Datorită succesului de care s-a bucurat campania ”Black Friday”, IRI Travel, principalul touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, a prelungit campania de reduceri dedicate litoralului bulgăresc, și circuitelor anului 2023 pe perioada Târgului de Turism al României – TTR (10-14 noiembrie). Reducerile se aplică în plus, peste tarifele oricum avantajoase ale ofertelor tip ”Early Booking”, IRI Travel creând astfel propriul târg virtual de turism.

De asemenea, reducerea pentru circuite a fost mărită la 10%. Printre circuitele operate de IRI Travel cu autocarul se numără Turcia (Istanbul și Bursa), Kușadasi – Istanbul, Istanbul – Metropola celor 7 coline, insula Evia – Grecia, program seniori pentru Volos – Grecia și un pelerinaj la mănăstirile din Grecia.

În plus, în cadrul campaniei IRI Black Friday sunt aplicate reduceri de 5% la orice pachet turistic achiziționat până pe 14 noiembrie pentru stațiunea Albena de pe litoralul bulgăresc. Pentru hotelurile din această stațiune extrem de căutată de către români se aplică deja reduceri tip Early Booking cu între 20 și 25% față de tariful normal.

La mijlocul lunii octombrie au fost lansate și ofertele Early Booking pentru destinațiile estivale populare ale românilor, pentru sezonul 2023.

Cele mai mari reduceri, de până la 45% pentru cei care rezervă până la finele anului, sunt pentru Grecia, sistemul IRI Travel oferind 6.300 de locații pentru această țară, perioada mai – septembrie. Pe lângă reducerile clasice early booking, IRI Travel mai oferă o reducere de 2% pentru cei care rezervă în perioada TTR, pentru destinații precum Evia, Pelion, Riviera Olimpului, Skiathos, Skopelos si Alonissos.

Pentru litoralul bulgăresc, reducerile Early Booking ajung până la 35%, pentru stațiuni populare precum Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Nessebar, Kranevo, Kavarna, Duni, Obzor sau Sveti Vlas. Pe perioada TTR, IRI aplică reduceri suplimentare cuprinse între 5 și 10% pentru destinații de pe litoralul vecin, alături de un discount de 5 euro pentru transportul cu autocarul.

Pentru Turcia, IRI Travel oferă, pe lângă tarifele early booking, reduceri suplimentare cuprinse între 5 și 10% pentru hoteluri de pe riviera Mării Egee, din stațiunile Marmaris, Bodrum, Kușadasi, Didim și Fethiye.

”Toate ofertele noastre pot fi găsite la cele peste 1.500 de agenții de turism partenere, cu care colaborăm. Aceste agenții sunt situate în toată țara, deci pot fi accesibile oricărui turist român. Ca destinații externe, înregistrăm cea mai mare cerere pe partea de oferte early booking pentru litoralul bulgăresc, urmat de Grecia și de Turcia. Pe de altă parte, au început deja să fie solicitate pachete turistice și pentru litoralul românesc, în regim de înscrieri timpurii, deci tot cu reduceri substanțiale”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*