Japonia revine în topul destinațiilor îndepărtate

Japonia. FOTO Exact Travel

Turiștii români au redescoperit țările Extremului Orient datorită eliminării restricțiilor, iar Japonia este una dintre principalele destinații îndepărtate favorite. Potrivit consultanților Exact Travel, touroperator specializat pe destinații exotice și îndepărtate și produse premium, membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), o dată cu redeschiderea totală către turism a Japoniei, pe 11 octombrie, cererea pentru această destinație a crescut mult.

”Cea mai bună perioadă pentru a vizita Japonia este, de departe, primăvara (cu faimoșii cireși înfloriți) dar și toamna este preferată de către turiști, atunci când frunzele de arțari își schimbă culoarea). Mai nou, există o cerere crescută pentru circuitele de vară, în special în rândul familiilor cu copii pasionați de cultura modernă japoneză și anime-uri”, subliniază Andrei Neagu, specialist Exact Travel pentru destinația Japonia.

La prima vedere, Japonia pare o țară inaccesibilă din cauza limbii și culturii diferite de cele europene. Deși japonezii nu vorbesc limbi străine, oamenii sunt  deosebit de primitori și ospitalieri cu turiștii străini. Infrastructura turistică este impecabilă și oricine se poate descurca fără dificultăți. Mituri precum: ”nu voi înțelege semnele” sau ”nu mă voi întelege cu localnicii” au fost de mult demontate. Mâncarea poate fi de asemenea considerată un impediment în aceste călătorii, însă mâncarea japoneză este printre cele mai apreciate la nivel mondial datorită faptului că este printre cele mai sănătoase (de aici și faimoasa longevitate a niponilor). Pentru cei care nu agreează preparatele din bucătăria japoneză, menționăm că există foarte multe variante de restaurante cu bucătărie înternațională, în toate orașele japoneze.

Turistul român care merge în Japonia este pasionat de cultura și arta japoneză precum și de faimoasa ordine și civilizație pentru care sunt recunoscuți niponii.  Circuitele în Japonia pleacă de la o durată de 12 zile și cu tarife începând de la 3090 EUR/persoană, loc în camera dublă precum și transport cu avionul si toate taxele incluse.

Printre circuitele tematice dedicate Japoniei și create de Exact Travel se numără un ”Anime Tur”, care va avea loc în perioada 29 iulie – 11 august 2023. Turiștii vor descoperi cele mai importante locuri din Japonia și în același timp o latură inedita a Japoniei, pentru că vor explora locurile de neratat pentru un pasionat de anime și benzi desenate Manga. Circuitul costă 3.390 de euro de persoană, include transport cu avionul și ghid de limba japoneză și are ca obiective Tokyo, Muntele Fuji, Kyoto, Nara, Osaka și Nagoya.

Alte programe foarte solicitate sunt ”Japonia, Festivalul Fertilității și Insula Okinawa”, care va familiariza turiștii, în perioada 31 martie – 16 aprilie, cu Japonia tradițională, modernă și tropicală incluzând participarea la festivalul fertilității Kanamara Matsu și ”Coreea de Sud și Japonia – Spectacolul primăverii 2023” (21 martie – 5 aprilie 2023).

Iată care este topul principalelor atractii turistice ale Japoniei, preferate de români:

1.Tokyo. Printre cele mai importante atracții turistice se numără:

Templul Asakusa (cel mai mare templu budist din metropolă, cu grădinile imperiale care înconjoară palatul imperial);

Zona Shibuya (cu faimoasa trecere de pietoni care este considerată cea mai aglomerată din lume);

Insula Odaiba.

De asemenea, în jurul orasului Tokyo putem menționa Kamakura, o fostă capitală a Japoniei unde se află cea mai mare statuie a lui Buddha în aer liber din Japonia.

  1. Kyoto. ”Adevărata capitală a Japoniei”, așa cum mai este numită, este sufletul culturii japoneze adorate de turiști. Aici sunt foarte căutate acele locuri unde natura se îmbină armonios cu cultul japonez precum: Pavilonul de Aur (Kinkaku-ji), Pavilionul de argint (Ginkaku-ji) dar și locații feudale cum este Castelul Nijo-jo (castelul shogunilor Tokugawa din Kyoto). De la muzee de artă la cartiere cu ceainării, străzi comerciale și piețe alimentare, Kyoto este un oraș complet care ține piept cu dârzenie trendului de metropolizare și apără cu tărie tradiția și artele japoneze. Se spune că în Kyoto, turistul pasionat de cultura japoneză poate sta și o lună și nu se va plictisi.
  2. Osaka. A doua metropolă a Japoniei este un oraș cu iz latin, în care forfota este la ea acasă. Cunoscut ca o destinație culinară, japonezii vizitează acest oraș pentru viața nocturnă și restaurantele faimoase. Recomandăm zona Dotonbori, cea mai cunoscută zonă comercială a acestui oraș.
  3. Muntele Fuji. Simbolul Japoniei, acest vulcan cu formă perfectă este legătura poporului nipon cu zeii. Fiind cea mai înaltă culme din arhipelagul japonez, la o înălțime de 3776 m, Fuji este divinizat de către japonezi. Se spune că ”orice japonez care se respectă trebuie să escaladeze muntele o dată în viață, însă numai un inconștient ar atenta și a doua oară acestei aventuri solicitante”.
  4. Nara. Prima capitală a Japoniei, acest oraș mic și cochet găzduiește peste 3000 de căprioare ce sunt considerate sacre în acest oraș precum și unul dintre cele mai mari lăcașuri budiste din Japonia, templul Todai-ji.
  5. Hiroshima. Un oraș fascinant, ce în mai puțin de 70 de ani a renăscut din propria cenușă și a devenit un simbol al păcii mondiale. Orașul este un momument al păcii, plin de verdeță și apă, un îndemn la pace mondială și serenitate.

Alte destinații pe care le preferă turiștii Exact Travel în această perioadă sunt croazierele de grup cum ar fi Croazieră în Marea Roșie sau Croazieră în Dubai, Abu Dhabi și Oman dar și croaziere inedite spre Cercul Arctic și Alaska.

În topul preferințelor se mai numără Australia – Noua Zeelandă, Sri Lanka, Vietnam, Iran dar și țări mai nou intrate în portofoliul turistic precum Arabia Saudită.

Exact Tours, sub marca Exact Travel,  în colaborare cu ambasada Japoniei în România și JNTO (Japan National Tourism Organisation), au deosebita plăcere de a vă invita la standul Japoniei, în cadrul Târgului de Turism al României de la Romexpo, în perioada 10-13 noiembrie. Pe lângă oferte atractive și reduceri pe durata târgului, vă așteptăm cu un program extins de activități culturale printre care menționăm ceremonia ceaiului, prezentare kimonouri și degustare de sake.

Despre EXACT Travel

Exact Tours s-a născut acum aproape 25 de ani, din dorința de a oferi un turism de calitate călătorilor străini care doreau să viziteze România. Pachete turistice originale, experiențe unice, amintiri de neuitat, toate acestea au dus la crearea unui brand cunoscut și apreciat de partenerii noștri externi.

Exact Travel, marcă a lui Exact Tours, s-a format din dorința unor buni  cunoscători ai limbii și culturii japoneze de a arăta turiștilor români frumusețile arhipelagului nipon, așa cum doar japonezii îl cunosc, dezvoltând programe culturale deosebite îmbogățite cu experiențe autentice. Între timp portofoliul agenției este într-o continuă diversificare, încercând să ofere turiștilor săi, experiențe plăcute în lumea largă…

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*