Karpaten Turism a câștigat Premiul 1 la categoria Best Initiative for Supporting Global Tourism, pentru lansarea ȋn premieră a zborurilor charter către Maldive și alte destinații exotice, la Gala TopHotel Awards 2021.
“Charterele către Maldive au fost pariul nostru câștigător, ȋn plină pandemie. Am mizat pe experiența de peste două decenii ȋn piață, pe faptul că știm nevoile consumatorilor români; ne-am asumat un risc, atunci când toată lumea ne spunea că suntem nebuni, și am câștigat. Primele două curse charter către Maldive le-am lansat ȋn noiembrie, pentru Revelion, iar cererea a fost atât de mare, ȋncât, la scurt timp, am suplimentat cu ȋncă două zboruri, pentru aceeași perioadă. De atunci și până azi am ajuns la aproape 30 de zboruri, ȋn total. Ȋntre timp, am adăugat și alte destinații exotice, precum Republica Dominicană, Zanzibar, Kenya, Seychelles sau Capul Verde”, spune Alexandru Mărginean, General Manager la Karpaten Turism.
Ȋn 2018 și 2019, Karpaten a câștigat premiul 1 la categoria Cea mai bună agenție de turism de incoming și, ȋn 2019, locul 3 la categoria Cea mai bună agenție de turism de outgoing, la TopHotel Awards.
Ȋn afară de zborurile către destinații exotice, pachetele turistice către Egipt sunt un alt produs extrem de popular al agenției. Ȋn prima parte a anului 2021, nu mai puțin de 20.000 de români au zburat către Hurghada, Sharm El Sheikh, Marsa Alam și Luxor.
Pentru vara acestui an, Karpaten a pregătit pachete charter către Turcia, Grecia, dar și Croația (Dubrovnik), Spania (Ibiza), Portugalia (Algarve, Madeira), Egipt, Zanzibar, Republica Dominicană și Kenya.
TopHotel Awards este considerat cel mai important eveniment din industria turismului românesc. Ediția din 2021 a fost organizată ȋn București, pe 28 mai, și a premiat hotelurile și agențiile de turism care au marcat evoluția industriei hoteliere, a turismului și ospitalității în anul precedent.
Be the first to comment