La nivel global, Revolut a prevenit în 2024 fraude evaluate la 600 de milioane de lire sterline. În România, 64% din fraude au provenit din platformele Meta

Revolut a prevenit în 2024 fraude evaluate la 600 de milioane de lire sterline. FOTO Revolut

Revolut, compania financiară globală cu peste 50 de milioane de clienți la nivel global și peste 4 milioane în România, a dat publicității azi un nou Raport privind protecția fondurilor clienților și prevenirea fraudelor, care indică evoluția rapidă a tacticilor folosite de fraudatori, la nivel global, dar și pe plan local.

Raportul evidențiază faptul că fraudatorii apelează tot mai des la platformele de mesagerie criptată pentru a-și ținti victimele, iar în a doua jumătate a anului 2024, creșterile cele mai mari le-au avut WhatsApp și Telegram. Cu toate aceste evoluții, platformele Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) au reprezentat medii de propagare a fraudelor pentru circa 54% dintre scam-urile raportate de clienții Revolut, la nivel global, și 64% dintre cele reclamate în România. Tendința a fost vizibilă la nivelul tuturor celor trei perioade de raportare de până acum.

Fraudele sunt o provocare serioasă pentru întreaga industrie financiar-bancară, și Revolut tratează cu grijă acest fenomen, reușind ca în 2024 să prevină pierderi în valoare de peste 600 milioane de lire sterline, în rândurile propriilor clienți. Pentru a crește siguranța fondurilor clienților, Revolut a lansat noi funcționalități de securitate, precum apelurile în aplicație, care ajută clienții să evite scam-urile prin impersonare, dar și sisteme bazate pe inteligență artificială pentru a detecta fraudele în timp real. Alături de alte măsuri precum limitele pentru tranzacții și autentificarea biometrică, Revolut pune la dispoziția clienților resurse educative pentru a-și diversifica informațiile despre fraude și potențialele riscuri.

Totuși, instituțiile financiare singure nu pot combate numărul mare de scam-uri care apar pe internet, iar cele mai multe pornesc de pe platformele de social media. Iată principalele constatări ale Raportului privind protecția fondurilor clienților și prevenirea fraudelor:

Criptarea nu înseamnă automat protecție – Fraudele care pornesc și se distribuie prin WhatsApp și Telegram reprezintă acum peste o treime din numărul total al fraudelor raportate global (39%), respectiv 40% în România. Consumatorii sunt lăsați să creadă că aceste platforme sunt sigure, dar numai în cazul Telegram, numărul fraudelor a crescut, la nivelul sem. II 2024, cu 121%, la nivel global. În cazul Whatsapp, creșterea a fost de 67%.

Meta se menține ca principala sursă de diseminare a fraudelor – În sem. II 2024, platformele Meta au reprezentat peste 54% din numărul total de fraude raportate de utilizatorii Revolut (64% în România).

Scam-urile de cumpărături sunt cele mai răspândite la nivel global și afectează mai ales generațiile mai tinere – În ciuda schimbărilor constante care apar în tipologia fraudelor, scam-urile de cumpărături rămân pe prima poziție și în acest al treilea raport Revolut. În a doua jumătate a anului trecut, numărul de raportări ale scam-urilor de acest tip a crescut îngrijorător și categoriile de vârstă cele mai expuse au fost cele mai tinere – 17-24 de ani și 25-34 de ani, care au reprezentat 36% și, respectiv, 38% din totalul cazurilor).

În România, 39% dintre scam-urile de investiții au fost propagate prin Telegram, care s-a detașat, în 2024, ca sursă importantă a fraudelor de acest tip generate și promovate prin social media.

„Escrocii își adaptează rapid tacticile, exploatând din ce în ce mai mult aplicații de mesagerie criptată, presupuse sigure, precum WhatsApp și Telegram. Cu toate acestea, în ciuda apelurilor repetate ale Revolut și ale altor instituții financiare, platformele de social media nu reușesc să izoleze fraudele care afectează utilizatorii lor, iar inacțiunea acestor platforme nu este doar o neglijență, ci un element de facilitare a criminalității financiare. Avem nevoie de acțiuni imediate, decisive, nu de promisiuni goale”, a declarat Woody Malouf, Directorul Departamentului FinCrime Revolut.  

Revolut cere mai mult decât măsuri reactive și susține intervenția proactivă, inclusiv procese de verificare mai stricte pentru agenții de publicitate și creatorii de conținut, o monitorizare solidă, bazată pe inteligență artificială, și colaborare cu instituțiile financiare și cu autoritățile responsabile în identificarea escrocilor. În plus, Revolut continuă să susțină necesitatea ca rețelele sociale să contribuie la rambursarea sumelor pierdute de victime, considerând că actualul mod de lucru între diversele părți implicate trebuie să se schimbe.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*