Travel Retail, lider de piață în domeniul retailului adresat călătorilor, anunță dezvoltarea rețelei SO!COFFEE cu încă 5 cafenele. Lanțul cuprinde în prezent 12 cafenele, situate în aeroporturi, gări, centre și galerii comerciale din zona București-Ilfov, Cluj, Timișoara, Sibiu. Dintre acestea, cele 5 deschise în prima parte a acestui an în spațiile clasice din rețelele de retail modern (mall-uri și galerii comerciale) fac parte dintr-un efort de testare a acestui nou mediu de business. Formatele sunt diferite pentru a fi potrivite pentru mai multe tipuri de consumatori cu o plajă cât mai largă de comportamente: de la clientul on-the-go, până la cel care se oprește în locație pentru o întâlnire sau o pauză relaxantă, un moment de respiro.
Astfel, în DN1 Value Center clienții se pot bucura de o locație extinsă cu o zonă primitoare de mese la interior la care se adaugă o terasă, în centrul comercial Timișoara Shopping City SO!COFFEE este prezent cu primul format tip insulă, iar în Auchan Drumul Taberei spațiul se prezintă sub forma unei execuții compacte, în filozofie on-the-go. Tot în format compact este și locația din AFI Palace Cotroceni, care este prima cafenea exterioară complementată de o terasă. În Collosseum Mall, cel mai nou spațiu de retail deschis in București, cafeneaua SO!COFFEE are cea mai generoasă și prietenoasă zonă de mese, însoțită de terasa exterioară. Locațiile în format mare au câte un corner cu design deosebit, un decor potrivit pentru un selfie sau poze pentru Instagram.
”Pentru noile locații avem o investiție globală de peste 300.000 Euro care asigură un standard înalt de design și implementare pentru a adresa nevoile diferite de consum ale oaspeților noștri. Prin extinderea formatului, SO!COFFEE a creat aproximativ 50 de noi locuri de muncă la nivelul rețelei de antreprenori și va genera o cifră de afaceri anuală de peste 13,5 milioane lei – proiecția noastră pentru 2022. Anul acesta este unul de testare și adaptare a conceptului pentru acest mediu, urmând să evaluăm potențialul de extindere în funcție de rezultatele pe care le obținem în toate aceste locații, ținând cont de obiceiurile de consum, dar și de sortimentație, care este ajustată permanent, în funcție de preferintele clienților noștri” declară Costin Neacșu – COO Foodservice BL.
Evaluarea este parte a unui efort concertat al Lagardère Travel Retail de înțelegere a clientului, a nevoilor și preocupărilor acestuia, care s-au schimbat semnificativ, în special în ultimii doi ani.
Despre Lagardère Travel Retail:
Una dintre cele două divizii ale Grupului Lagardère, Lagardère Travel Retail este un lider global în industria de retail destinat călătorilor. Operând peste 4.850 de magazine pe liniile de business Travel Essentials, Duty Free & Fashion și Foodservice în aeroporturi, gări și alte platforme situate în 42 de țări și teritorii, Lagardère Travel Retail a generat vânzări de 2,9 miliarde de euro în 2021 (gestionate 100%).
Lagardère Travel Retail are o abordare unică integrată pentru a depăși așteptările clienților, însoțindu-i pe tot parcursul călătoriei lor, și pentru a oferi valoare adăugată partenerilor din zona de real estate și branduri.
În România, compania este prezentă de peste 25 de ani pe piața comerțului în zonele de tranzit (Travel Retail), galerii comerciale și centre de afaceri și operează o rețea de peste 300 de magazine pentru segmentele News & Convenience, Travel Essentials, Gifts & Souvenirs și Foodservice, cu un portofoliu de opt branduri, dintre care cele mai cunoscute sunt Inmedio, Relay, 1 Minute, HUB Convenience și So! Coffee.
Be the first to comment