Administrația Națională „Apele Române” a realizat o inventariere a sectoarelor de plajă.
Conform Ordonanței nr. 8/martie 2023, ANAR are în vedere organizarea unei noi proceduri de licitație publică cu scoaterea la licitație a subsectoarelor neatribuite în cele trei etape organizate în 2023 și care fac obiectul Ordonanței. Este vorba despre 48 de subsectoare din stațiunile Mamaia, Constanța, Venus, Saturn, Mangalia și Vama Veche. Dintre acestea, mai mult de jumătate, respectiv 38 de subsectoare sunt din stațiunea Mamaia.
Anunțul de participare va fi publicat pe site-ul instituției www.rowater.ro, în subsecțiunea ”Licitații” în următoarea perioadă de timp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenționează să preia First Bank S.A. Intesa Sanpaolo S.p.A. este activă în principal în domeniul financiar-bancar, fiind societatea-mamă a grupului Intesa Sanpaolo. Grupul Intesa este […]
În perioada 24 – 27 martie, ROMEXPO a organizat conceptul home & deco #TotulPentruCasaTa – ghidul gratuit al stilurilor de construcție și design. Peste 3.000 de vizitatori profesioniști au descoperit proiecte arhitecturale inedite, stilurile, culorile […]
Festivalul Beach, Please! și Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenția Națională Antidrog (ANA), lansează o campanie antidrog dedicată tinerilor, semnata de THE DROP. Aflat la cea de-a III-a ediție, “Beach, Please!” se adreseaza in special Generatiei […]
Be the first to comment