Localități din 28 de județe primesc finanțare pentru 50 de noi proiecte de infrastructură, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
“Încă de la începutul mandatului meu, mi-am propus să am o relație directă cu toate autoritățile locale pentru a găsi împreună oportunități de finanțare și pentru a remedia problemele întâmpinate în implementarea proiectelor. Încurajez toți edilii să gândească proiecte integrate, care să răspundă nevoilor comunităților pe care le reprezintă, și să acceseze fondurile pe care Ministerul Dezvoltării le pune la dispoziție prin programele pe care le coordonează”, a precizat, astăzi, ministrul Adrian-Ioan Veștea, cu ocazia semnării a 50 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
Contractele, în valoare totală de 530.350.791,44 de lei, au fost semnate, la sediul MDLPA, împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, și vizează atât modernizarea infrastructurii rutiere, cât și înființarea sau extinderea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și a unor stații de epurare.
Prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, se vor realiza peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și 104 sisteme de distribuție a gazelor naturale, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Be the first to comment