Lucrările de reducere a eroziunii costiere din Eforie continuă în ritm susținut

Lucrări de reducere a eroziunii costiere în Eforie. FOTO Apele Române

Demarate în iunie, lucrările de reducere a eroziunii costiere, pe tronsonul Eforie Sud și Cordon Eforie Nord – Eforie Sud, evoluează și sunt în graficul de execuție. În cadrul unei vizite în șantier, efectuate ieri de către reprezentanții Administrației Naționale Apele Române, Apele Romane Dobrogea-Litoral și ai antreprenorului Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, a fost verificat stadiul de implementare al proiectului, astfel încât, până în primăvara anului 2023, noile plaje să poată fi redate turiștilor.

În această perioadă, pe o lungime de 5,7 km, sunt montate șase diguri noi care vor fi mai ample și mai lungi decât cele anterioare. Pentru noile unități de protecție se folosește una dintre cele mai moderne și performante tehnologii din domeniu. Astfel, în interior, acestea vor fi protejate cu anrocamente din materiale locale, iar în exterior, cu prefabricate din beton, realizate în România, în județul Buzău.

Noile diguri vor fi mult mai rezistente în fața curenților erozionali, tot mai accentuați din cauza schimbărilor climatice. Pe aceeași suprafață, vor fi realizate și lucrări de înnisipare.

Toate componentele sunt identificate și poziționate cu coordonate GPS. În timpul lucrărilor, prin folosirea tehnologiilor performante, se asigură protecția ecosistemului din zonă.

În cadrul proiectului se va planta iarbă de mare (Zostera Noltii) care contribuie la creșterea biodiversității și îmbunătățirea calității apei. Noua plajă va avea 100 de metri lățime, iar lucrările hidrotehnice realizate vor fi pregătite să reziste timp de cel puțin 50 de ani”, au anunțat Apele Române.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*