Lucrările la Autogara Marghita au fost încheiate

Autogara Marghita. FOTO Consiliul Județean Bihor

Au fost recepționate lucrările la Autogara Marghita, o investiție a Consiliului Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor).

La recepție au participat vicepreședintele CJ Bihor, Călin Gal, primarul Municipiului Marghita, Marcel Sas Adăscăliții, directorul ADD Bihor, Vitalyos Barna, și reprezentanți ai firmei de construcții și proiectare.

„Este o investiție care va aduce un plus transportului județean și local. ADD Bihor, care s-a ocupat de acest proiect, a avut finanțarea asigurată. Este o stație de transfer rapid al călătorilor, asta însemând că într-un sistem integrat de transport județean la care CJ Bihor lucrează, călătorii nu vor petrece mai mult de 5-10 minute în stație, știind exact programul de circulație al autobuzelor. Autogara este construită într-o zonă aproape de toate instituțiile din Marghita, după ce inițial a fost proiectată în afara județului, pe un drum județean, la o distanță de 3-4 kilometri de centrul orașului. Ne dorim ca până începe școala să devină operațională. Mulțumim firmei Flodor Transcom, pentru că a terminat lucrările cu o lună înainte de termen”, a declarat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

„În primul rând, poziționarea autogării este foarte importantă, este strategică, având în vedere că se află aproape de centrul orașului, de primărie și de piața din Municipiu. Autogara deservește atât transportul comun între unitățile administrativ-teritoriale,  cât și transportul elevilor, pentru că aici va fi o zonă de unde copiii navetiști se vor îmbarca și debarca”, a precizat Marcel Sas-Adascăliții, primarul Municipiului Marghita.

Autogara Marghita este compusă din două corpuri. Primul, cu o suprafață de 105 mp, are o zonă de așteptare (20-30 de persoane), punct de vânzare bilete și informare (accesibil din două direcții – exterior și interior) și grupuri sanitare. Clădirea este prevăzută cu un chioșc, un vestiar pentru personal și o cameră tehnică/întreținere. În zona de așteptare este amplasat un afișaj electronic pentru sosiri/plecări și un sistem de sonorizare. Cea de-a doua construcție este reprezentată de peronul de așteptare,prevăzut cu o copertină acoperită. Acesta areo suprafață de 272 mp.

Firma responsabilă de lucrările de la Marghita este Flodor Transcom SRL, iar valoarea contractului este de 914.190,35 lei, fără TVA. Termenul de execuție a fost stabilit la 5 luni.

Autogara va funcționa în administrarea Primăriei Municipiului Marghita.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*