MAE a emis o avertizare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria, între 11 – 15 august. Sunt preconizați timpi mari de așteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare

Steagul Bulgariei. FOTO Pixabay.com

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 11 – 15 august 2023, sunt preconizați timpi mari de așteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare. Se recomandă folosirea tuturor punctelor de frontieră bulgare deschise circulației internaționale, după cum urmează:

  • la frontiera româno-bulgară: Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin, Negru Vodă-Kardam, Vama Veche-Durankulak, Lipnița-Kainardja și Dobromir-Krushari (ultimele două puncte cu orar de funcționare 08:00-20:00, pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t), Ostrov-Silitra, Turnu Măgurele-Nikopol (ferry, cu program de funcționare 08:30-19:30; www.feribot-eurobac.ro), Zimnicea-Svishtov (ferry, cu program de funcționare 08:30-19:00; www.ferry.bg) și Bechet-Oryahovo (ferry, cu program de funcționare 05:00-24:00; www.ferryboat.bg);
  • la frontiera bulgaro-elenă: Kulata-Promachonas; Makaza-Nimfea (masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5t); Ilinden-Exohi (traseu ocolitor pentru PCTF Kulata, ruta spre Kavala); Kapitan Petko Voivoda-Ormenion (ruta spre Alexandropolis); Zlatograd-Termes și Ivaylovgrad-Kiprinos (ultimele două puncte doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t). În cazul tranzitării punctului de frontieră Kulata, se recomandă turiștilor români să nu folosească trasee secundare sau terțiare ocolitoare în scopul evitării coloanelor de autoturisme aflate în așteptare pe autostrada A3 – Struma pe sensul de ieșire din Bulgaria către Rep. Elenă (în astfel de situații, pe aceste trasee ocolitoare, autoritățile bulgare de poliție desfășoară filtre de control care nu permit accesul către punct decât în cazul autovehiculelor în care se află funcționari sau angajați ai firmelor care își desfășoară activitatea în zona adiacentă punctului, ori localnici din zonă; singura cale de acces către punctul Kulata pe sensul de ieșire către Rep. Elenă este autostrada A3 – Struma).
  • la frontiera bulgaro-turcă: Kapitan Andreevo-Kapikule; Lesovo-Hamzabeyli; Malko Târnovo-Derekoy (ultimul punct prezintă o infrastructură redusă și înregistrează în mod constant timpi de așteptare foarte mari).

Se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și că mențin în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor românești de transport internațional de marfă sau pasageri – să întreprindă măsuri adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare, prin luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei bulgare și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente pentru persoanele transportate.

Se recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să respecte cu strictețe regulile de trafic rutier, în special regimul legal de viteză admisă în localitățile din Bulgaria, dar și în afara acestora (drumuri naționale și autostrăzi).

De asemenea, cetățenilor români care revin în România la data de 15 august 2023 li se recomandă să ia în calcul posibilitatea măririi considerabile a timpilor de așteptare la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, la taxa de pod, în special în a doua parte a zilei, atunci când majoritatea turiștilor români revin în România și aleg să intre în țară prin punctul de trecere a frontierei de la podul Giurgiu-Ruse.

Se recomandă ca turiștii români care aleg să revină în țară prin PTF Ruse să pregătească, în prealabil, suma exactă pentru taxa de pod, și anume 4 (patru) leva sau 2 (doi) euro (monede cu valoare nominală de 1 euro sau 2 euro), în acest mod putând fi scurtați considerabil timpii de așteptare pentru procesarea și eliberarea documentelor justificative tip chitanțe, facturi, bonuri fiscale.

În acest context, se recomandă achiziționarea acesteia înainte de intrarea pe segmentul de drum rutier din Republica Bulgaria supus taxării – și achitarea  conformă a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, în conformitate cu legislația în vigoare. Autoritățile bulgare recomandă insistent ca vinieta electronică să fie achiziționată online prin intermediul site-ului www.bgtoll.bg  (cu versiune și în limba română – https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica) – site oficial recomandat de autoritățile bulgare competente.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*