Medicover încurajează româncele să nu mai amâne ecografia mamară anuală

Medicover încurajează româncele să nu mai amâne ecografia mamară anuală

Medicover încurajează româncele să nu mai amâne ecografia mamară anuală, și să le motiveze și pe mamele, prietenele și colegele lor să facă această investigație de rutină care le poate salva viața, oferind un discount de 30% în anumite clinici Medicover.

Medicover România, singurul furnizor de servicii medicale private din România cu expertiză internațională, susține lupta împotriva cancerului de sân printr-o campanie de prevenție și conștientizare desfășurată în octombrie și noiembrie la nivel național. Până pe 30 noiembrie, persoanele care se programează pentru efectuarea unei ecografii mamare bilaterale la una din clinicile Medicover din București (Victoriei, Pipera, The Bridge), Ploiești, Iași, Galați, Timișoara, precum și în centrele medicale Phoenix din Craiova și Iowemed din Constanța, vor beneficia de un discount de 30% la acest serviciu.

Cancerul de sân rămâne principala cauză de deces prin cancer în rândul femeilor, cu aproximativ 53.000 decese în Europa Centrală și de Est în 2020, potrivit datelor publicate de Observatorul Global al Cancerului -Globocan. În România, anual sunt diagnosticate cu cancer de sân peste 12.000 de femei, reprezentând 7,5% din totalul cazurilor noi din regiune, potrivit Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului. Alte peste 3.400 de românce mor, anual, din cauza acestui tip de cancer.

Obiectivul campaniei derulate de Medicover este creșterea gradului de conștientizare a cancerului de sân într-un context în care prelungirea pandemiei de COVD-19 a îngreunat semnificativ accesul la programele de screening iar multe femei au evitat să meargă la programarea ecografiei mamare anuale din teamă de a nu fi infectate cu virusul SARS-Cov-2. Această teamă s-a adăugat anixetății pe care unele femei o resimțeau deja față de ecografia sau mamografia de sân. Aceste temeri pot duce la o proporție mai mare a femeilor diagnosticate cu cancer într-un stadiu mai avansat.

Familia și prietenii joacă un rol important în depășirea anxietății care poate deveni periculoasă dacă duce la amânări frecvente ale investigațiilor de rutină. Medicover le recomandă femeilor să facă un pact cu o prietenă și să se încurajeze reciproc să meargă anual la programarea la ecografia mamară.

Ecografia mamară, recomandată anual, începând cu vârsta de 30 de ani poate ajuta la depistarea precoce a cancerului de sân, când boala este mai ușor de tratat. Prin acest tip de screening efectuat regulat are loc evaluarea proactivă a țesutului mamar, înainte de apariția semnelor sau simptomelor specifice bolii.

Istoricul familial, vârsta, factorii genetici, densitatea mai mare a țesutului mamar precum și greutatea corporală pot fi considerați factori de risc în apariția cancerului de san. Nu aveți nevoie de antecedente familiale pentru a dezvolta cancer de sân. Doar 15% dintre paciente cu cancer la sân au avut un membru al familiei cu această boală.

Adresați-vă medicului atunci când constați o schimbare la nivelul sânilor. În general, primul simptom vizibil este prezența nodulilor la nivelul unui sân sau a ambilor sâni. Chiar dacă în 80% din cazuri acești noduli sunt benigni, acest lucru poate fi stabilit doar în urma unui control de rutină și a unei ecografie de sân sau a unei mamografii.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*