Mezoni a înregistrat o creștere cu 20% la categoria saltele în primul trimestru al anului

Raluca Szanto. FOTO Sunday PR

Pentru Mezoni.ro, magazin online de mobilier, saltele şi decoraţiuni pentru casă, primul trimestru al anului a însemnat o creștere a categoriei de saltele cu 20%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Importanța saltelelor pentru un somn odihnitor este cunoscută și susținută de specialiști în domeniu, de aceea Mezoni vine în sprijinul clienților de foarte mulți ani, cu un raport calitate-preț competitiv pe piață.

În luna aprilie, pe lângă gama de produse destinate somnului, pe mezoni.ro s-a înregistrat un trend ascendent în rândul achizițiilor din categoria de produse pentru bucătărie. Cu ocazia Sărbătorilor Pascale românii și-au îndreptat atenția către vase de gătit și de copt, unde s-a observat o creștere cu 12%.

“Pe lângă gama de saltele de pat care se află în topul vânzărilor, am avut o creștere de 12% pentru vase de gătit și de copt, precum și produse pentru servit masa, dat fiind contextul Paștelui când știm cu toții că românii preferă mesele în familie. De asemenea, am înregistrat la început de primăvară o creștere cu peste 10% la categoria produselor de curățenie.” a declarat Raluca Szanto, Chief Commercial Officer Mezoni.ro

Clienţii continuă să fie interesaţi de produse din gama dormitorului, saltele, perne și pilote, însă reprezentanții magazinului îi așteaptă cu peste 8000 de produse noi din categoria mobilier. Categoriile de produse cu creşteri importante care confirmă trendurile următoarei perioade vor fi cele din categoria grădină, unde Mezoni se așteaptă la o creștere de 20% la mobilier și decorațiuni pentru exterior.

Valoarea coșului de cumpărături pe mezoni.ro este de 350 ron, clientul online având posibilitatea să achiziționeze articole pentru casă și grădină dintr-o mare diversitate de produse, precum piese de mobilier și obiecte decorative de la firme apreciate precum Bedora și Green Future.

”Principala categorie de focus pentru perioada următoare o reprezintă articolele textile, în special covoarele, unde vom veni cu cel puțin 20.000 de produse noi. De asemenea, am extins gama de mobilier cu peste 8000 de produse noi pe care clienții noștri le pot găsi deja pe site-ul nostru mezoni.ro. Anul acesta am bugetat o creştere a cifrei de afaceri de 18%, raportată la un ritm al pieței mai lent, pe care îl observăm din cauza creșterii prețurilor la majoritatea produselor din piață și o putere mai mică de cumpărare a consumatorilor.” a completat Raluca Szanto, Chief Commercial Officer Mezoni.ro

Categoria de home & deco din e-commerce se află încă la început, fiind una dintre verticalele cu potențial, dacă ținem cont că are o rată de sub 10% din totalul pieței de e-commerce. Tocmai de aceea, Mezoni își continuă strategia de creștere și expansiune, precum și interesul de a oferi clienților săi cele mai bune servicii. În acest sens, cumpărătorii pot solicita ajutorul consilierilor, pentru a primi cele mai bune recomandări pentru produsele pe care le caută.

De asemenea, pentru a oferi flexibilitate și mai mare în procesul de achiziție online, Mezoni vine în sprijinul cumpărătorilor de mobilier cu posibilitatea platei în rate fără dobândă.

MEZONI.RO este un magazin de mobilă, textile și accesorii pentru casă și grădină care abordează o mulțime de stiluri. Pe Mezoni.ro vei găsi produse calitative, fabricate din materiale atent alese, de la mobilier pentru casă și grădină, saltele de pat, perne, toppere, lenjerii de pat și textile pentru casă, până la decorațiuni, vase și ustensile de bucătărie pentru ca gătitul să fie o adevărată plăcere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*